Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a primit „Crucea Șaguniană pentru mireni” din partea Mitropolitului Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu.
Sprijină Biserica
Prezent la slujba de sfințire a picturii și a clopotelor care vor răsuna în zilele de sărbătoare în turla Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” și „Sf. Mare Muceniță Varvara” din Brad, președintele Laurențiu Nistor a primit „Crucea Șaguniană pentru mireni” din partea Mitropolitului Ardealului.
„În anul 2016, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, a săvârșit slujba târnosirii Bisericii. Astăzi, același Arhipăstor al mitropoliei noastre, alături de Preasfințitul Părinte Episcop Andrei al Harghitei și Covasnei si de Preasfințitul Părinte Episcop Nestor al Devei și Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, au săvârșit slujba sfințirii picturii și a clopotelor Bisericii, dar și Sfânta Liturghie.
Mulțumesc Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu pentru onoarea făcută prin acordarea distincției „Crucea Șaguniană pentru mireni”. Emoțiile trăite la primirea acestei înalte distincții vor însoți pe viitor toate faptele prin care voi încerca să sprijin Biserica străbună!
Îi felicit pe preotul paroh Gheorghe Stan pentru truda sa neobosită, pe primarul Florin Cazacu pentru susținerea acestui demers și pe credincioșii fără de care această biserică nu s-ar fi înălțat.
Nu întâmplător totul s-a petrecut în data de 15 mai, când sărbătorim Ziua Internațională a Familiei. Marea familie a Bisericii și a județului Hunedoara este, de azi, mai împlinită!”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.
Lucrările de construcție a acestui sfânt lăcaș au început în anul 2007, ca răspuns la așteptările și rugăciunile credincioșilor din această parohie, oameni buni și harnici, dar și cu multă dragoste față de Dumnezeu. (A.N.)
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…