Șeful Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor (foto), a declarat, într-o emisiune la postul local de televiziune Antena 3 Deva CNN că „PNL Hunedoara a lăsat două comune, Crișcior și Pui, fără fonduri din banii alocați de guvern”.
Fiecare UAT a solicitat
„Fiecare Unitate Administrativ Teritorială (UAT) a să transmis ce sumă de bani are nevoie. Astfel, guvernul a repartizat bani la fiecare UAT în parte. Solicitările au fost transmise de prefectul județului care este reprezentantul Guvernului în teritoriu. Dacă doamna Vetuța Stănescu nu știe cine este prefectul județului Hunedoara. Îi amintesc eu. Două comune, Pui și Crișcior, aveau trecute în dreptul lor, ca sumă de bani, zero lei. După ce a apărut Hotărârea de Guvern cu cele două comune care nu aveau alocate fonduri, doamna Stănescu vine și spune că Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, i-a lăsat fără bani pe cetățenii celor două comune. Doamna Vetuța, îmi este rușine să vă dau de gol aici în fața camerelor de luat vederi, în fața celor care ne privesc, pentru că va trebui să spun care a fost implicarea dumneavoastră la guvern și cum au rămas cele două comune fără bani”, a afirmat președintele Laurențiu Nistor la emisiunea „Ora exactă” de la Antena3 Deva CNN.
Nu din Fondul de rezervă
“În aceste condiții, am convocat o ședință de consiliu județean și am propus ca din sumele care au fost repartizate CJ Hunedoara pentru plata arieratelor să alocăm celor două comune. Greșiți, doamna Vetuța Stănescu când spuneți că am împărțit banii din fondul de rezervă. Știu mai bine decât dumneavoastră ce înseamnă fondul de rezervă, știu mai bine decât dumneavoastră unde poate fi utilizat fondul de rezervă și, ca atare, nu fac greșeli. Dumneavoastră personal ați dat telefon consilierilor județeni și le-ați spus să se abțină de la vot. V-ați făcut încă o dată de minune. Am discutat cu câțiva dintre consilierii județeni ai PNL și mi-au spus: Ne este rușine de ce ne pune să facem! Este împotriva voinței noastre!”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara. (A.N.)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…