Şeful Gărzii de Mediu Hunedoara s-a pensionat
Şeful Gărzii de Mediu Hunedoara, Bogdan Sever (foto), a plecat de la conducerea instituţiei. În locul acestuia a fost desemnat comisarul de mediu Flaviu Bran.
Precizăm că Bogdan Sever s-a pensionat la limită de vârstă, acumulând aproape o jumătate de secol de vechime în muncă. „Am ieşit la pensie la limită de vârstă, având 49 de ani de vechime în muncă, dintre care doi ani şi trei luni am activat la grupa a doua de muncă”, ne-a declarat Bogdan Sever. Acesta a deţinut funcţia de comisar şef al Gărzii de Mediu Hunedoara timp de patru ani. (N.Bumbac)