Respingerea proiectului de lege privind reaşezarea pensiilor minerilor care au ieşit din câmpul de muncă a dezamăgit-o foarte tare pe senatoarea PNL de Hunedoara Carmen Hărău (foto). Ea a organizat, ieri, de Ziua Muncii, o conferinţă de presă la sediul organizaţiei municipale Hunedoara a PNL.
„Nu vom face dezbatere sub presiunea doamnei Hărău”
„După cum ştiţi, cei ieşiţi la pensie în baza legislaţiei anterioare datei de 1 ianuarie 2011 primesc bani mai puţini, în timp ce foştii mineri, care şi-au încetat activitatea recent, beneficiază de pensii mult mai mari. Asta, deşi mulţi dintre aceşti oameni au muncit cot la cot în minele din Valea Jiului. Deşi PSD a făcut promisiuni repetate că va corecta inechitatea, lucrurile au rămas încremenite. Este motivul din care am iniţiat un proiect de lege care să corecteze situaţia. Din păcate, pensionarii mineri din Valea Jiului, dar nu numai, primesc o lovitură dură. Proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost respins de către plenul Camerei Deputaţilor. Un număr de 261 de deputaţi au fost prezenţi, iar 172 au votat pentru respingerea acestui proiect de lege. Doar 59 de deputaţi au votat împotriva respingerii proiectului, iar 30 s-au abţinut. De la tribuna Parlamentului, domnul deputat PSD Ilie Toma, fost şef al Casei de Pensii Hunedoara, nu numai că nu a susţinut proiectul, dar s-a lăudat că în campania electorală, PSD avea un grad de popularitate de 68 la sută în judeţ. Domnule deputat Puiu Toma, vă ştiu de când aveaţi 16 ani. Cum aţi putut să vă urcaţi la tribuna parlamentului şi să aveţi tupeul că 68 la sută din oameni au avut încredere în tine şi acum le închizi uşa-n nas? Deputatul Ilie Toma se laudă că face interpelări şi promite că se va rezolva, cândva şi problema respectivă, dar îşi permite să voteze împotriva pensionarilor care l-au trimis în Parlament! Preşedintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor, deputatul Solomon, a spus, justificând raportul de respingere dat de majoritatea parlamentară din comisie: Noi nu vom face la comisie dezbatere, nici sub presiunea doamnei Turcanu, nici sub presiunea doamnei Hărău. Aveţi puţintică răbdare!”, a declarat senatoarea PNL Carmen Eleonora Hărău, în conferinţa de presă de ieri.
„Au luat drumul instanţelor”
„În judeţul Hunedoara, peste 10.000 de pensionari se încadrează în prevederile Legii nr.192/2015 cu privire la grupele I şi II de muncă. Aceştia au fost minţiţi în campaniile pentru alegeri locale şi parlamentare din 2016 că vor beneficia de majorări ale punctajelor de pensii cu 50 la sută şi 25 la sută. Rezultatul? Nu au primit nimic în plus, din contră, recalculările au ieşit pe minus. Acum, toţi pensionarii au luat drumul instanţelor. Vă închipuiţi peste 10.000 de persoane în vârstă pe la uşile tribunalelor? Mai pot ei avea «puţintică» răbdare, domnilor de la PSD? Cât timp credeţi că mai au? Solicit parlamentarilor PSD-ALDE să ia măsuri urgente pentru înlăturarea inechităţilor, votând, în plenul Camerei Deputaţilor, proiectul social-democratei Lucreţia Roşca. Proiect care ne-ar rezolva şi nouă, hunedorenilor, necazul celor peste 10.000 de pensionari, Am intra, astfel, şi noi, cam de mila altor pesedişti, şi cam pe uşa din dos”, a afirmat senatoarea PNL Carmen Hărău.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Cred ca noi cei din valea jiului nu vom mai vota cu PSD (parlamentare , locale , CJH , ...)
Da.aveti dreptate dna Harau.cu initiativa de a declara hunedoara Oras poluat si a reduce varsta de pensionare a locuitorilor cu 2 ani Cum a ramas?
Fetiscana umbla dupa barbati.