Actualitate

Senatorul Dorin Păran, în topul prezenţei la vot în Senatul României

Institutul pentru Politici Publice Bucureşti a dat publicităţii Raportul de Monitorizare a activităţii parlamentarilor în mandatul 2008- 2012.        
În privinţa prezenţei la voturile finale electronice exercitate de fiecare senator, pe baza cartelei electronice de vot, în perioada 15 decembrie 2008-30 iunie 2012, s-au exprimat un total de 2.122 de voturi în plenul camerei superioare, pe senator. Deci, în condiţiile unei prezenţe de sută la sută la votarea actelor legislative emise de Senat, numărul maxim de voturi exprimate de un senator în perioada amintită a fost de 2.122 de voturi. Senatorul hunedorean PNL Dorin Păran (foto) se află în acest top pe locul al nouălea, cu 1.834 de voturi exprimate, reprezentând un procentaj de 86,4 la sută.
Prin prezenţa sa în Top 10 senatori ai României, parlamentarul Dorin Păran demonstrează că îi reprezintă aşa cum se cuvine pe locuitorii, colegiului Brad – Orăştie – Simeria – Geoagiu şi Valea Mureşului.

4 comentarii la „Senatorul Dorin Păran, în topul prezenţei la vot în Senatul României

  • MAI ARE CURAJUL SI BOLOVANUL ASTA SA APARA LA ZIAR, PE LA CITE PARTIDE AI TRECUT MA CURVA POLITICA

  • acest senator este de o nesimtire iesita din comun. Dupa ce a votat la comanda toate legile PDL-ului, amu ii injura, a uitat cand lipea afise cu imaginea sa, cu a lui basescu pe toti stalpii din deva, pe toate gardurile- asta e,numai el stie ce bine s-a simtiti cand vota taierea pensiilor, a salariilor, daca era asa de corect de ce nu s-a ridicat atunci impotriva PDL-ului – dar nesimtirea e mare sper ca cei din colegiu acei Paysane ce l-au votat sa-si dea seama cat este de inutil acest individ pt hunedoreani in senat.
    P.S. ma intreb si eu dl paran – va simtiti bine lamga molot?

  • si asta cu ce ne incalzeste – e ca si un floc in calea vantului – a mers, a vazut, a voyaya taierile, a luat banii si nu a facut nimic nici in parlament si nici pt colegiul sau – asta a fost in parlament la fel ca cei ce stau la orele de mate fizica si nu inteleg nimic doar pt prezenta
    e dureros ca nu avem oamnii de valoare pe liste pe care sa i trimitem in parlament, la fel cum e de dureros si faptul ca toate aceste demnitati publice in Romania se cumpara

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura