Legea nr. 8/2006 reglementează dreptul la o indemnizaţie lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 1650/2006 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.
Astfel, prin această hotărâre s-a stabilit că, în înţelesul legii, prin uniuni de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică se înţelege persoanele juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, din domenii precum cel al creaţiei muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale, şi al artelor plastice, care sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică.
Creaţia jurnalistică a fost omisă, şi la solicitările venite din partea Uniunii Ziariştilor din România, senatorul Haralambie Vochiţoiu a propus completarea articolului 1 din Legea nr. 8/ 2006, cu un nou alineat care să reglementeze domeniile uniunilor de creatori, inclusiv domeniul creaţiei jurnalistice.
„Propunerea legislativă pe care am iniţiat-o reprezintă un act reparatoriu şi cred că aprobarea acestui proiect înseamnă o bătrâneţe mai liniştită pentru mulţi jurnalişti din judeţul Hunedoara şi din ţară”, a declarat senatorul Haralambie Vochiţoiu.
Date fiind aceste considerente, prin completarea acestei legi, senatorul Vochiţoiu vine în sprijinul jurnaliştilor, adoptarea acestei propuneri legislative ar avea ca efect includerea domeniului creaţiei jurnalistice în rândul uniunilor de creatori legal constituite, iar jurnaliştii ar urma să beneficieze, în calitate de creatori, de o indemnizaţie de 50 la sută din pensia normală.
Ziua de 24 ianuarie, ziua Unirii Principatelor Române, a devenit una dintre cele mai dragi…
Cine și de ce-i întărâtă? Cârcotași avizați din sudul județului ne-au povestit că se pregătește…
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să obțină finanțare pentru zeci…
Cristian V., recidivist din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată după ce…
Prima de pensionare a unui director de la Romsilva este echivalentul a 100.000 de euro.…