Ieri, senatorul PMP Haralambie Vochiţoiu a declarat că a discutat cu ministrul Muncii în legătură cu softul necesar pentru recalcularea pensiilor.
„Ministrul Muncii m-a asigurat că în maximum 60 de zile softul pentru calcularea pensiilor va fi funcţional. Nu-mi permit să amăgesc pensionarii cu o lege care există doar pe hârtie. M-am întâlnit cu ministrul Dragoş Pîslaru, iar finalul discuţiei este clar: în cel mult 60 de zile, pe un grafic stabilit, şi când vorbesc de grafic, vorbesc de punerea pe hârtie a unor paşi care trebuie urmaţi, acel soft care împiedică aplicarea legii va deveni funcţional. Ne-am dat reciproc tot concursul, iar eu am promis în faţa ministrului că voi sprijini întregul demers şi că la finalul celor 60 de zile pensiile oamenilor să poată fi recalculate”, a afirmat senatorul Vochiţoiu.
În ultima perioadă s-a tot vorbit de faptul că, deşi pensiile a peste 7.000 de hunedoreni ar fi trebuit recalculate, nu există softul necesar pentru această acţiune. Liderul interimar al PNL Hunedoara, Florin Roman, l-a acuzat pentru asta pe directorul social-democrat al Casei Judeţene de Pensii, Ilie Toma. Numai că acesta din urmă a declarat că nu are softul pentru recalculare, soft care trebuie trimis de către cei de la Casa Naţională de Pensii. În prezent, un control se desfăşoară la Casa Judeţeană de Pensii tocmai pe acest subiect.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Acest individ este tipul omului fara caracter care urmareşte numai scopul lui personal dragostea lui de partid este acolo unde cîştigă mai mult.Ne-a facut de rîs Judeţul
Cum naiba isi poate da asta concursul si poate sprijini procesul de recalculare??? Se angajeaza la casa de pensii??? Delirium tremens !!!!