Preşedintele Comisiei pentru buget-finanţe din Senat, social-democratul Cosmin Nicula (foto), afirmă că bugetul României este unul „consolidat“ şi „foarte bine fundamentat“.
El a comentat declaraţiile deputatului PDL Gheorghe Ialomiţianu, potrivit căruia deficitul bugetar ar putea „să o ia la vale“ fiindcă au dispărut cei doi „jandarmi“, Liviu Voinea şi Gheorghe Gherghina, recomandându-i democrat-liberalului să compare perioada cât România a fost condusă de Cabinetul Boc cu cea a guvernării Ponta.
„Domnul Ialomiţianu ne-a obişnuit cu declaraţiile politice pe care le face. Eu i-aş aduce, însă, aminte de perioada când miniştri ai Finanţelor au fost Gheorghe Pogea şi el. I-aş recomanda să facă o comparaţie între perioada când PDL era la guvernare, iar el ministru Finanţelor, şi actuala situaţie în care, eu spun, că bugetul României este unul consolidat şi foarte bine fundamentat, fără ca banii publici să mai fie epuraţi pe criterii politice pentru firme ale grupurilor de interese din partea PDL-ului. Cred că pe domnia sa asta îl deranjează, pentru că acele grupuri de interese nu mai pot să fure bani aşa cum o făceau pe vremea când domnia sa era ministru“, a declarat Nicula. Senatorul PSD a adăugat că bugetul României, sub guvernarea PDL, era unul „în scădere drastică“. „În următoarea perioadă, cu siguranţă, pe măsurile luate de către Guvernul Ponta, bugetul va simţi o creştere continuă în următorii ani“, a conchis el.
Deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu a declarat la o dezbatere cu tema „Risipirea banilor publici şi planificarea financiară pe proiecte şi programe“, organizată luni de ISP, că „România, în momentul de faţă, nu se mai conduce după buget“.
„Nu avem buget, nu avem prioritizare. Avem deficitul bugetar, dar s-ar putea să o ia la vale pentru că au dispărut acei „jandarmi“, cei doi, domnii Voinea şi Gherghina, care au plătit cu funcţia pentru că nu au fost de acord cu anumite cheltuieli“, a spus Ialomiţianu. (AGERPRES)
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…
View Comments
Asta e senator de Valea Jiului si nici macar nu stie ca a ingropat mineritul sursa de trai a multor oameni , din pacate.
Din pacate, oamenii cinstiti si muncitori din vale au fost pacaliti de PSD 25 de ani. Spun de PSD , nu pentru ca ceilalti sunt mai breji, ci pentru ca au votat masiv PSD, fara ca aceasta adunatura sa faca ceva concret pentru Vale (sau pentru Tara). PACAT de sperantele FURATE