Senatorul Vasilică Potecă (foto) a avut discuții cu parlamentari din Republica Polonă, privind colaborarea pe tema energiei verzi și a infrastructurii rutiere.
În domeniul administrației publice
„Am participat săptămâna aceasta la întrevederea avută de membrii Comisiei pentru administrație publică a Senatului României cu delegația Comisiei pentru guvernare locală și politică regională din Seimul Republicii Polone. Alături de colegul meu, senatorul PNL Mihail Veştea, vicepreședintele Comisiei pentru administrație publică, am abordat teme care au avut ca principal subiect cooperarea bilaterală, regională și europeană dintre România și Polonia, în plan politic, economic și sectorial, cu precădere în domeniul administrației publice.
În cadrul întâlnirii a fost subliniată importanța și buna colaborare dintre România și Polonia în contextul celebrării a 30 de ani de la încheierea Tratatului bilateral cu Republica Polonă. De asemenea, am purtat discuții pe marginea subiectelor legate de cooperarea sectorială, bilaterală și regională, în planul energiei verzi și decarbonizării, infrastructurii rutiere regionale și a dezvoltării rurale, precum și al atragerii și cheltuirii fondurilor europene alocate acestor sectoare”, a spus Vasilică Potecă, senator PNL Hunedoara.
Seimul Poloniei este din secolul XV cea mai înaltă instituție a puterii legislative din Polonia. Actualmente formează camera inferioară a parlamentului polonez. Seimul este compus din 460 de deputați, aleși prin vot universal. Legislaturile Seimului durează patru ani. (A.N.)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…