Senatorul Resmeriță: Administratorul special al CEH nici nu a deschis gura la întânirea cu premierul
Sindicaliștii din Valea Jiului sunt nemulțumiți că nu se fac angajări în minerit. Dacă ar fi făcute angajări, ar putea crește și producția de cărbune și lucrurile ar merge mai bine pentru funcționarea Termocentralei de la Paroșeni.
Însă, susține senatorul PSD Cristian Resmeriță (foto), „conducerea Complexului Energetic Hunedoara este incompetentă și nu a cerut, la întâlnirea cu premierul din 8 martie 2022, să se facă noi angajări pentru creșterea producției de cărbune. Sunt interese să se distrugă totul. Acesta este adevărul dur. Administratorul special al CEH, Cristian Roșu nici nu a deschis gura la întâlnirea cu premierul României. Despre asta vorbim, de fapt”, a declarat senatorul social-democrat.
Producția de cărbune din cele patru mine care mai funcționează în Valea Jiului nu depășește 1.000 de tone. Deși s-a solicitat ca minerii să lucreze pe patru schimburi, acest lucru nu a fost posibil. (A.Năstase)