Senatorul UNPR de Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu (foto), a cerut explicaţii CNADNR cu privire la lucrările de reabilitare a DN 66 Petroşani – Tg. Jiu, un segment de drum important pentru transportatori şi judeţul Hunedoara.
Cere constructorului lămuriri
Interpelarea vine după ce s-a aflat că este foarte posibil ca lucrările derulate de constructor să nu se finalizeze în 15 noiembrie a.c., la termenul prevăzut. Cei doi ani şi jumătate de restricţii impuse pentru circulaţia rutieră prin defileul respectiv au adus pierderi economice Văii Jiului, iar senatorul mai cere şi modificarea restricţiilor de circulaţie rutieră prin defileu.
Traficul rutier prin Defileul Jiului este închis în fiecare zi, de luni până vineri, în intervalul orar 7:00 – 12:00 şi 14:00 – 19:30, şi doar în weekend, circulaţia este permisă fără restricţii. „În perioada de închidere menţionată, traficul rutier se desfăşoară deviat pe alte variante ocolitoare, variante ce necesită costuri foarte mari pentru transportatori şi un timp îndelungat de a parcurge aceste distanţe. Ca senator de Valea Jiului, reprezint un colegiu ce cuprinde şase localităţi urbane, respectiv trei municipii şi trei oraşe, iar cetăţenii din această zonă sunt direct afectaţi de lucrările de modernizare a DN 66, întrucât este singura cale de acces directă spre Capitală şi spre alte localităţi din Oltenia. Având în vedere aceste considerente, vă rog să-mi comunicaţi dacă lucrările de modernizare sunt în grafic sau sunt în întârziere, termenul final la care sunt programate a fi încheiate şi dacă este posibil un program de circulaţie mai flexibil”, arăta senatorul UNPR de Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu, în interpelarea adresată directorului CNADNR.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…
View Comments
Ba Haralabie, tu mai bine ai pune presiune pe farmacii si doctorii aia care ti-au pierdut reteta. Da-o dreacului de treaba, ei nu stiu ca tu daca stai fara tratament o zi -doua scapi caii-n porumb? I-a uita-te-n oglinda. Ce vezi? Trage de de subpleoape in jos. Trage Domne tare. Asa, sa paraie. Sunt congestionate, nu? Acum scoate limba...ai ceva maro pe ea? Da, stim, vedem asta in fiecare zi. Se numeste pupincurism. E epidemie, dar tu esti cel mai grav caz. Acum fa cateva genoflexiuni. Transpiri abundent? Visezi urat noaptea, nu? Aaa, niste baieti mari cu caciuli negre pe fata si decupate la ochi? Nu, Haralabie, nu-s dracii, sunt mascatii. Tot un fel de draci, dar astia au sa scoata dracii ai rai din tine. Succes!
Papagalu asta se crede tot in opozitie...hahaha..face interpelari..baaaa cine te mai crede? Si daca ai facut interpelare s-a schimbat ceva? Esti un tembel pupincurist
Daca n-ar fi hot, ar fi un om cinsit. dar cum cinstit nu este, ramane la stadiul de HOT.