Categories: Actualitate

Sentinţă schimbată în cazul recidivistului care s-a răzbunat pe o femeie

Maximilian Gânju

Bărbatul a ajuns în puşcărie pentru a-şi exe­cuta sentinţa de doi ani de închisoare la care fusese condamnat de Judecătoria Brad. Doar că magistraţii instanţei de fond stabiliseră ca pedeapsa să fie cu sus­pen­dare, lucru care procurorii n-au fost de acord.

S-au certat
Procurorii Parchetului de pe lângă Ju­de­că­to­ria Brad au reuşit să convingă magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia de faptul că sen­tinţa cu suspendare nu îşi atinge scopul. Andrei Popa, în vârstă de 35 de ani, din Brad,a bătut o femeie, pe stradă, în vara anului trecut. Victima a avut o discuţie în con­tra­dictoriu cu agresorul iar acesta a strâns-o de gât şi a lovit-o cu pumnii peste faţă trân­tind-o la pământ. Ulterior acestui conflict, de­oa­rece victima a depus plângere penală, re­ci­divistul i-a transmis telefonic mesaje de ame­nin­ţare cu acte de violenţă şi chiar că o o­moa­ră, pentru a-şi retrage plângerea penală. „Neaţa, spune-mi cum rezolvăm treaba, eu am ajuns în Franţa de luni încep la lucru. Spu­ne-mi cum ne împăcăm că nu vreau să merg la puşcărie, chiar dacă tu vrei asta”, este unul dintre mesajele trimise de individ.

I-a dat foc la maşină
Pentru că victima nu voia să renunţe la plân­gere, recidivistul s-a dus la locuinţa ei şi i-a dat foc la maşină. O cameră de supra­ve­ghe­re montată în apropierea parcării l-a sur­prins pe inculpat când se apropie de maşină şi-i dă foc. Individul a fost trimis în judecată, însă, pentru că este cunoscut ca violent şi răz­bunător, unii martori şi-au nuanţat de­cla­raţiile, de teamă. În cele din urmă şi victima a ajuns la împăcare în privinţa infracţiunii de loviri sau alte violenţe. Magistraţii din cadrul Ju­decătoriei Brad l-au condamnat pe reci­di­vist pentru distrugere prin incendiere la o pe­deapsă de doi ani de închisoare cu sus­pen­dare. Curtea de Apel Alba Iulia a întors însă sen­tinţa la cererea procurorilor din Brad. ”Des­fiinţează sentinţa primei instanţe în ceea ce priveşte individualizarea executării pe­dep­sei şi, procedând la o nouă judecată, constată că inculpatul a săvârşit infracţiunea de distrugere în stare de recidivă. Înlătură dispoziţia privind suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere”, se arată în soluţia definitivă a instanţei de apel.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

18 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

18 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

18 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

18 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

18 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

18 ore ago