ComunitateEveniment

Serbările Naționale de la Țebea, în 11 septembrie

Magdalena Șerban

Duminică, 11 septembrie, hunedo­renii sunt aşteptaţi la Serbările Naţio­nale de la Ţebea, manifestări come­mo­rative prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la moartea „Crăişorului Mun­ţilor“, Avram Iancu. Evenimentul, care adună laolaltă oameni simpli, feţe bi­sericeşti, oficiali ai judeţului, dar şi po­liticieni de la nivel înalt, este organizat de Consiliul Judeţean Hunedoara, Insti­tuţia Prefectului – Judeţul Hunedoara, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promo­vare Turistică a Județului Hunedoara și administrația publică din Baia de Criş.

Omagiu marelui patriot
Acţiunile la care sunt așteptați să par­ticipe mii de oameni vor debuta la ora 10:30 cu un serviciu religios oficiat la bi­serica din localitate, unde se află com­plexul istoric şi mormântul marelui erou. Slujba va fi urmată de evocare istorică, alocuțiuni, ceremonialul depunerii de coroane, apoi de defilarea gărzii de onoare. Aşa cum este obişnuinţa, iubi­torii de neam se vor putea bucura de un spectacol de muzică populară ce va începe la ora 14:30 şi îi va reuni într-un program artistic de excepţie pe Nicolae Furdui Iancu și Grupul Crai Nou, Sava Negrean Brudașcu, Veta Biriș, Gheorghe Roșoga, Vasilica Dinu, Floarea Calotă, Matilda Pascal Cojocărița, Ștefan Cigu, Florentina și Petre Giurgi, Mariana Anghel, Mariana Deac, Ciprian Roman, Cristian Fodor, Ovidiu Homorodean, Bogdan Toma, Ovidiu Olari, Bogdan Firu, Ioan Surdu, Ciprian Pop, Simona Alexandru, Gabriel Treteag, Diana Lungu, Liviu Iana și Grupul Doruri Muscelene plus Diana Neag la tulnic. Totodată, vor mai evolua maeștri ai taragotului precum Pera Bulz, Ionel Coza, Petrică Pașca, Mihai Mariș, Petrică Popa, Cosmin Marta, Adrian Lucaci și Alexandru Cobori. Va acompania Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist Drăgan Muntean (dirijor prof. George Cîlțea). Spectacolul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara și va fi transmis în direct de Televiziunea Română. Prezintă Iuliana Tudor, iar reali­zator e Elise Stan. „Români, vă așteptăm în număr mare la Țebea, în 11 septem­brie! Este un onorant prilej de a-l cinsti pe Crăișorul Munților printr-un spectacol grandios, care se va desfășura pe platoul situat nu departe de locul în care își doarme somnul de veci. Prin cântecele lor, invitații speciali îi vor aduce un sincer și înălțător omagiu lui Avram Iancu, omul care și-a dedicat viața pentru un crez, acela de a-și vedea națiunea fericită. Suntem mândri să ne prețuim eroii care au sfinţit aceste locuri prin apartenenţa şi rădăcinile lor“, a transmis Ciprian Roman (foto), managerul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Hunedoara.

La umbra Gorunului lui Horea
Avram Iancu, erou al neamului ro­mânesc, s-a născut la 1824, într-o familie de moţi înstăriţi din comuna Vidra de Sus. De profesie avocat, la Revoluţia de la 1848, făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene luptătoare pentru emancipare socială şi naţională. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor publice de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 sep­tembrie 1848, şi conducătorul cete­lor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora se bucura de o mare popularitate. S-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872, în comuna Baia de Criş, şi a fost înmormântat în cimitirul de la Ţebea, la umbra Gorunului lui Horea.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura