Categories: Actualitate

Serviciu gratuit de colectare a deşeurilor, în Hunedoara

Începând din această lună, locuitorii municipiului Hunedoara vor putea beneficia de un nou serviciu de colectare gratuită de la domiciliu a deşeurilor electrice şi electronice. Astfel, cetăţenii vor putea scăpa mai uşor de vechile aparate grele şi voluminoase.
Noul serviciu a fost înfiinţat de Asociaţia RoRec şi autorităţile locale şi va funcţiona constant, nu doar în perioada campaniilor de colectare a deşeurilor. Aparatele bune de aruncat vor fi preluate gratuit de la domiciliul cetăţeanului în ultima sâmbătă a fiecărei luni, în baza unei simple comenzi telefonice. „Pentru programarea transportului de la domiciliu, cetăţenii pot suna la numerele 0756.036.206, apelabil cu tarif normal, de luni până sâmbătă, între orele 9.00 şi 17.00 sau la 0800.444.800, apelabil gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, şapte zile din şapte, în intervalul orar 9.00 şi 17.00“, au precizat reprezentanţii RoRec. Aceştia au adăugat că prima colectare din cadrul serviciului va avea loc sâmbătă, 29 iunie a.c. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago