Categories: Comunitate

Şezătoare în Ţara Haţegului

Pentru a nu se pierde tradiţia şi a se reînvia unele obiceiuri uitate, membrii Asociaţiei de Turism Retezat, împreună cu localnicii din Nucşoara, sat din Munţii Retezat, au realizat a treia ediţie a unei şezători la fel ca-n vremurile din trecut.
Tradiţionala manifestare a fost găzduită de Centrul de Vizitare a Parcului Naţional Retezat. „Cu toţii participăm în fiecare an la această şezătoare, dorindu-ne să promovăm frumuseţea obiceiurilor de aici şi a Retezatului”, spune Mihai Iancu, unul dintre organizatori. La fel ca în anii trecuţi, şi de data aceasta, la şezătoare au fost prezenţi, împreună cu organizatorii şi locuitorii satului Nucşoara, numeroşi turişti veniţi să vadă obiceiurile folclorice ale acestei zone, dar mai ales să guste din mâncărurile specifice locului, pregătite în gospodăriile satului.
Femeile, copiii şi bărbaţii au purtat tradiţionalele costume populare, caracteristice zonei, păstrate în lăzile de zestre de generaţii întregi. Arătând invitaţilor obiceiurile din Ţara Haţegului, femeile au ştrincănit şi au împletit la cipcă, iar bărbaţii şi-au dovedit îndemânarea sculptând în lemn şi făcând opinci din piei, pentru copii.
Mâncărurile tradiţionale pregătite în bucătăriile gospodinelor din Nucşoara, după tradiţii şi reţete moştenite din generaţie în generaţie, au făcut deliciul celor care s-au înfruptat din ele, dar mai ales, a turiştilor străini aflaţi acolo. Pe lângă sângeretele şi virşlii de Sălaş, preparate cu renume ale zonei, gazdele au pregătit lapte covăsit, unt şi caş, fasole frecată, vestitul sâlvoiz, dar şi alte dulceţuri şi compoturi, precum şi cozonaci calzi şi pâine de casă.
Evenimentul a fost, la fel ca şi în ediţiile anterioare, o adevărată bucurie pentru toţi iubitorii naturii, ai muntelui şi ai tradiţiilor populare. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago