La masculin, pe prima poziţie se află Dinamo Bucureşti, iar la fete, SCM Rm.Vâlcea, însă cele două echipe nu vor primi titlurile de campioană. Formaţia vâlceană are acelaşi număr de puncte, 43, ca şi CSM Bucureşti, însă stă mai bine la meciurile directe.
Dinamo şi SCM Rm.Vâlcea vor reprezenta România în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, competiţie pentru care se va putea cere un wild-card şi CSM Bucureşti.
Potaissa Turda, aflată pe doi în ierarhia masculină, va evolua în European Handball League, iar în Cupa EHF vor juca Minaur Baia Mare şi HC Dobrogea Sud Constanţa, iar la fete, CSM Bucureşti, dacă nu va fi acceptată de Federaţia Europeană în Liga Campionilor, Minaur Baia Mare şi SCM Gloria Buzău.
CSM Bucureşti, prin oficialii săi, a reacţionat dur după decizia Consiliului de Administraţie al FRH, preşedintele clubului, Gabriela Szabo, declarând: „Este revoltător modul în care o decizie luată acum două săptămâni, de acelaşi CA al FR de Handbal, a fost îngropată şi înlocuită cu alta. O ierarhie finală care nu ţine cont nici măcar de matematică?”
Conducerea clubului bucureştean ia în calcul să acţioneze federaţia în instanţă. Există şi un scenariu negru, ca Primăria Capitalei să nu mai finanţeze echipele de handbal de la seniori. Toate scenariile vor fi discutate în Consiliul de Administraţie al clubului. (N. Gavrea)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…