Categories: Sport

Sfatul lui Danciu: „Jiul sã se bazeze pe localnici”

Fostul arbitru petroşănean Ioan Danciu (foto), actual vicepreşedinte la FC Vaslui, crede că Jiul Petroşani ar putea să revină în prim-planul fotbalului românesc dacă va miza pe jucători tineri din Valea Jiului.

Renunţarea la „mercenari“

Aflat pe cai mari cu vicecampioana FC Vaslui, Ioan Danciu este cu sufletul şi alături de Jiul Petroşani, club la care a fost preşedinte nu cu mult timp în urmă. ”Le doresc celor de la Jiul ca în trei ani să revină în Liga I, acolo unde le este locul. Pentru această performanţă, este nevoie să se mizeze pe tinerii jucători, iar finanţatorul Alin Simota să fie sprijinit de oamenii de afaceri din Valea Jiului. I-aş recomanda Jiului să nu mai ia jucători aflaţi la final de carieră. E suficient un grup de patru-cinci fotbalişti cu experienţă în jurul cărora să fie promovaţi tinerii talentaţi localnici. Cei care vin din alte părţi nu au nimic comun cu Valea Jiului, vin doar să ia banii şi atât“, a spus Danciu.

Să-şi vadă lungul nasului

Pe de altă parte, oficialul vasluian consideră că unele echipe din Valea Jiului au pretenţii exagerate pentru jucătorii tineri care au avut oferte de la cluburi din Liga I. „Sunt dezamăgit de jucătorii tineri pe care i-am avut în vizor, întrucât nu au fost şi nu sunt pregătiţi pentru o echipă puternică. Cei care îi reprezintă cer sume fabuloase pentru a fi transferaţi. Li se umflă prea mult cota, deşi cu penele altuia te poţi împopoţona, dar nu poţi zbura. Sunt de acord ca orice club care promovează juniori să beneficieze de indemnizaţie pentru formarea lor, dar un fotbalist care a jucat doar în ligile trei şi patru nu merită mai mult de 20.000 de euro. Am vrut să îl luăm pe Bobină, de la Universitatea Petroşani (n.r. Liga a IV-a), dar părinţii s-au opus, pe motiv că este bun la şcoală şi că este mai importantă cartea decât fotbalul. Şi în situaţia acestuia au mai fost şi alţi jucători din Vale. Din această cauză, regret că tinerii români pierd trenul performanţei şi vin alţii din Africa şi joacă în locul lor. Rămân la părerea că jucătorii români au fiţe încă de mici, fapt care este dăunător sportului de performanţă”, a adăugat Ioan Danciu. (C. Marinuţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

3 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

3 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

3 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

3 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

3 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

3 ore ago