Categories: EvenimentFlash

Şi-a forţat limitele, dar a fost salvată de salvamontişti

Maximilian Gânju

O turistă din Marea Britanie a abordat un traseu montan fără a lua în calcul faptul că are probleme medicale şi ar putea fi în pericol. Norocul ei a fost că salvatorii montani din cadrul Serviciului Judeţean Salvamont Hunedoara s-au mobilizat şi au salvat-o.
Turista de 36 de ani avea afecţiuni ale ligamentelor genunchiului drept şi a plecat către Lacul Galeş din Retezat. Spre seară a constatat că afecţiunea medicală o pune în imposibilitatea de a mai face un pas şi a fost nevoită să ceară ajutor. O echipă formată din şapte salvatori montani a plecat din Hunedoara către victimă, iar acţiunea de salvare a decurs în bune condiţii. Tânăra din Marea Britanie a fost imobilizată de salvatori şi transportată cu targa UT până la Cârnic, zona de unde a putut fi preluată de un echipaj SMURD. Salvatorii atenţionează turiştii să fie prudenţi în alegerea traseelor pe care au de gând să le urmeze. „Nu abordaţi trasee peste nivelul capacităţii fizice şi psihice. Epuizarea este o stare patologică, iar în zonele izolate, dar mai ales pe munte, poate duce la decesul victimei”, au arătat salvatorii montani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

6 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

6 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago