Peste weekend, la Orăştie a avut loc cea de-a 19-a ediţie a evenimentului cu puternice rădăcini în oraşul Paliei, Maialul orăştian. Manifestarea cultural-artistică a fost organizată de Primăria şi Consiliul Local al municipiului Orăştie, Casa de Cultură din localitate şi grupul Syncreto, prin Cătălin Tibori.
Din programul acţiunilor de sâmbătă au făcut parte o spectaculoasă paradă a luptătorilor, ateliere tematice (olărit, tras cu arcul, şoimărit, arme, cioplit în os), lupte ale gladiatorilor, bătălii între daci şi romani, dar şi un vernisaj de pictură intitulat „Pod peste timp Orăştie-Câmpulung“ şi un spectacol folcloric ce a adunat nume importante ale scenei populare româneşti, cum sunt Nicoleta Voica, Mihai Petreuş, Eugen Pistol, Lorena Pascu etc. Expoziţia tradiţional-românească desfăşurată de-a lungul străzii pietonale din centrul oraşului, ghidajul istoric pentru grupuri şi parcul de distracţii pentru copii au venit în completarea manifestărilor.
Ieri, pe lângă atelierele obişnuite, cei interesaţi au putut admira unul de fotografie, purtând semnătura arh. Ionuţ Sebastian Vasiu, iar iubitorii de cultură au avut prilejul să ia parte la lansarea cărţii „Almanahul oamenilor de la noi” de Dan Orghici. Au urmat un spectacol intitulat „Talentele Orăştiei” şi un show pop-rock pentru copii, iar o parte dintre elevii selecţionaţi la Festivalul ”Talentele Orăştiei” au încântat publicul cu reprezentaţiile lor. Seara s-a încheiat cu concertele celor de la Replay şi Pragu’ de Sus, astfel ca întregul program artistic să mulţumească cât mai multă lume.
„Maialul face parte dintr-un lung şir de tradiţii, pe care noi, orăştienii, le păstrăm şi le transmitem mai departe. Cum era şi firesc, nu ne-am dorit să fie întrerupt nici în acest an. Doresc să mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea ediţiei 2015 şi sper să ne revedem cu bine şi în 2016”, a fost mesajul primarului municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan.
Organizat încă din secolul al XIX-lea, de către Reuniunea Meseriaşilor Români, Maialul orăştian a depăşit limitele unei simple întâlniri câmpeneşti. Sărbătoarea dedicată primăverii a constituit, de-a lungul vremii, un bun prilej pentru orăştieni de a petrece, „cu mic, cu mare, într-o tovărăşie deplină”, aşa cum consemna presa de epocă. În ultimii ani ai regimului comunist şi în primii ani de după Revoluţia din 1989, Maialul nu s-a mai regăsit în calendarul manifestărilor organizate în oraşul Paliei. Tradiţia a fost reluată, însă, în 1997.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…