Doar 12 concurenţi au luat startul, sâmbătă, din 35 înscrişi, la cea de-a doua ediţie a concursului de schi alpinism Open Race Retezat, organizat de Asociaţia Search and Rescue Service (SARS) România, în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Hunedoara.
Motivul retragerii din cursă a concurenţilor a fost vremea urâtă din ultimele zile. Tot din cauza vremii, a fost modificat şi traseul în ultimul moment, întrucât exista pericolul declanşării avalanşelor pe creste. „Vremea urâtă ne-a dat peste cap. Concurenţii din Timişoara şi din Bucureşti au anunţat cu o zi înainte că nu mai vin, din cauza vremii instabile. Am schimbat şi traseul în ultimul moment, deoarece am vrut să evităm o tragedie, cornişele fiind foarte încărcate de zăpada instabilă. Chiar dacă au fost doar 12 concurenţi, pot spune că au fost cei mai buni oameni din ţară la acest gen de competiţii“, a declarat Sorin Sanda, şeful Diviziei Naţionale a SARS România.
Totodată, a fost stabilit şi un nou record al traseului de peste 20 de km, cu diferenţă de nivel pozitivă de 1.540 m, de două ore şi 16 minute, obţinut de câştigătorul de la categoria „profesionişti“, Silviu Bălan, din Braşov, cel care, anul trecut, la Ultra Trail du Mont Blanc s-a clasat pe poziţia 147 din 2.300 de participanţi. Dintre cei 12 concurenţi, patru au fost din Valea Jiului (unul de la Salvamont, doi de la Jandarmeria Montană şi unul la categoria amatori, din Uricani), un concurent a fost din Statele Unite ale Americii, unul din Covasna, iar restul din judeţul Braşov.
„Traseul a fost de-a dreptul superb. Dacă acesta a fost traseul «de vreme rea», îmi închipui ce bun trebuie să fi fost traseul «de vreme bună». Da, am fost puţini, dar buni, iar tradiţia acestui concurs trebuie păstrată. Sper ca la anul, vremea să nu ne mai facă figuri“, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, americanul Christopher Shonn, unul din cei 12 temerari care s-au încumetat să facă schi alpin în Retezat.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…