“Trofeul micului cititor”, ajuns la cea de-a XXXV-a ediţie, a scris deja istorie în materie de concursuri care să-i atragă pe copii spre lectură, putând fi numită cea mai longevivă competiţie iniţiată şi organizată de Biblioteca Judeţeană “Ovid Densusianu”. Anul acesta, mai mult ca oricând, şi-a dovedit popularitatea prin prezenţa în număr mare a publicului hunedorean, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.
“Pe baza cărţilor intrate în bibliotecă în ultimul an, micii cititori, împreună cu juriul, au desemnat cel mai iubit autor de cărţi pentru copii, cel mai bun ilustrator de cărţi pentru copii şi cea mai îndrăgită editură de cărţi pentru copii. Cu mare bucurie am declarat-o pe foarte tânăra Maria-Veronica Armean câştigătoarea acestui trofeu şi am felicitat-o din toată inima, pentru că, la cei 14 ani ai ei, se dovedeşte de pe acum o mare speranţă a literaturii. A obţinut trofeul pentru cartea ei intitulată «Steaua care străluceşte – Vol. I. – O viaţă legată de un fir de magie», apărută la exigenta Editură Emia din Deva, condusă de poeta Paulina Popa. Maria-Veronica Armean este elevă la Şcoala Gimnazială nr. 20 Simion Mehedinţi, Bucureşti, clasa a VII-a, cu rezultate foarte bune, fiind premiantă din clasa I până în prezent. La Secţiunea cel mai bun ilustrator de cărţi pentru copii, trofeul a fost acordat domnului Tudor Popa, pentru cartea «Basmania: precum în Basme aşa şi pe Pământ», apărută la Editura Nemira din Bucureşti. La secţiunea «Cea mai bună editură de cărţi pentru copii» câştigătoare a fost Editura Arthur din Bucureşti. A devenit deja o tradiţie ca, odată cu decernarea celor trei trofee, să acordăm în fiecare an un trofeu special şi pentru cel mai fidel cititor al nostru. Acesta a mers la elevul Daniel Gheorghe, cu toate binemeritatele felicitări pentru dragostea cu care se apropie de universul cărţii şi al lecturii. Organizarea acestui atractiv concurs nu ar fi posibilă fără implicarea entuziastă a cadrelor didactice, cele care zi de zi au fost alături de elevii lor şi le-au insuflat dragostea pentru citit. Pentru acest lucru, doresc să le mulţumesc şi să le asigur de toată aprecierea”, a precizat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene.
Mai trebuie spus că au mai fost organizate două standuri de carte cu vânzare, unul al Editurii Arthur şi unul cu cartea Mariei – Veronica Armean. Manifestarea a fost presărată cu momente artistice susţinute de trupa de gimnastică aerobică a Colegiului Naţional Sportiv „Cetate” Deva, condusă de profesoarele Mădălina Susan şi Georgeta Lavinia Cosma. Toţi copiii prezenţi au primit din partea instituţiei de cultură hunedorene baloane şi dulciuri. (M. Şerban)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…