Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din Ilia, a reuşit să-şi împuşte vecinul în cap, încercând să gonească nişte ciori dintr-un cireş. Din fericire, arma folosită era neletală, cu aer comprimat, iar întâmplarea nu a avut un final tragic.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Hunedoara, poliţiştii au fost sesizaţi duminică după-amiază, de un tânăr de 20 de ani, care le-a povestit că un vecin a făcut uz de armă şi tatăl său a fost lovit, la cap, de o alice. Ajunşi la locaţia indicată, poliţiştii l-au găsit pe Gheorghe B., în vârstă de 69 de ani, în grădina din curtea propriei case, având asupra sa o armă neletală cu aer comprimat. „Din verificările efectuate în baza de date a poliţiei, s-a stabilit că arma este deţinută legal, bărbatul având permis de port armă. Acesta a declarat că a făcut uz de armă pentru a speria păsările aflate în cireşul din curtea casei sale”, a precizat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Oamenii legii au deschis o anchetă, efectuând cercetări pentru infracţiunea de uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…