Și-a înjunghiat fiul până l-a omorât
S-au certat, iar de aici până la crimă nu a mai fost decât un pas. Ieri, un bărbat din Lupeni și-a ucis fiul, un tânăr de 26 de ani.
„Astăzi, 21 august 2023, în jurul orei 12:05, Poliția municipiului Lupeni a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un tânăr a fost tăiat la mână și sângerează. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în urma unui conflict între un tânăr de 26 de ani, din Lupeni și tatăl acestuia, în vârstă de 58 de ani, din Lupeni, acesta din urmă l-a înjunghiat pe tânăr cu un cuțit în zona brațului și a pieptului, în timp ce se aflau la domiciliul unui alt bărbat, din Lupeni”, a anunțat IPJ Hunedoara. Tânărul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul Municipal Lupeni, unde, în jurul orei 13:10, a fost declarat decedat. Bărbatul de 58 de ani a fost condus la sediul Poliției municipiului Lupeni pentru audieri, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat (cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara). (A.N.)