Și-a luat telefon în rate pe numele unui necunoscut
Un agent de pază din municipiul Deva a fost la un pas de a ajunge la închisoare pentru două infracțiuni, una de înșelăciune iar cealaltă pentru fals în înscrisuri private.
Bărbatul și-a dorit mult un telefon scump, dar nu și-l putea permite din leafa sa, așa că l-a cumpărat prin credit. Doar că a dat datele unei alte persoane. Adică, agentul de pază a luat telefonul, dar de plătit trebuia să o facă altcineva. „S-a reținut că inculpatul a indus în eroare pe S.C. CETELEM IFN S.A București cu privire la persoana cu care acesta a încheiat contractul de credit, prin aceea că a completat și semnat în fals, contractul și anexele acestuia, folosind identitatea persoanei vătămate, în scopul obținerii pentru sine a unui aparat de telefonie mobilă și cauzând astfel un prejudiciul în valoare de aproape 3.000 de lei”, se arată în actul de sesizare. Agentul de pază a fost trimis în judecată la Deva, însă nu și-a recunoscut fapta. Ba chiar a cerut să se constate că s-a prescris fapta, dar n-a avut șanse de izbândă. A scăpat totuși de pușcărie după ce a achitat în totalitate creditul, iar instituția financiară a renunțat la pretenții. (M. Gânju).