Și-a obținut permisul de conducere în timp ce era arestat
Un recidivist din municipiul Hunedoara și-a cumpărat un permis de conducere falsificat, dar n-a verificat data când era eliberat. Au făcut-o poliţiştii de la Rutieră, după ce l-au oprit pentru că nu purta centura de siguranță, și au constatat că individul se afla în arestul IPJ Hunedoara la data când îi fusese eliberat actul.
Permis de Ucraina
Potrivit anchetatorilor, hunedoreanul a pus la dispoziția unei persoane datele sale de identitate şi o fotografie, primind de la aceasta din urmă un permis de conducere contrafăcut, respectiv un document intitulat “Driving Licence”, eliberat de autorităţile ucrainene.
Cu acest permis el a circulat o perioadă. Într-o zi, a fost oprit de polițiști de la Rutieră, deoarece nu avea centura de siguranță. Omul a prezentat actele, permisul, cartea de identitate şi fotocopia unui înscris conţinând traducerea în limba română a permisului de conducere. În urma verificării în bazele de date, s-a stabilit că hunedoreanul nu figurează cu permis de conducere. Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională a comunicat că permisul de conducere nu a fost eliberat de autorităţile din Ucraina pe numele șoferului respectiv. Iar dintr-o adresă a Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva rezultă că, la data la care se presupune că el a obţinut categoriile B1 şi B, se afla în arestul
IPJ Hunedoara. Recidivistul a fost trimis în judecată pentru trei infracțiuni, Judecătoria Hunedoara stabilind o pedeapsă de peste un an de închisoare cu executare. Acesta a făcut apel dar acțiunea sa a fost respinsă de magistrații Curții de Apel Alba Iulia. (M. Gânju).