Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus schimbarea încadrării juridice, au pus în mişcare acţiunea penală şi au decis ca Ioan Crăciunean să fie reţinut pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte în condiţiile violenţei în familie. Incidentul dintre bărbat şi mama acestuia a avut loc la începutul lunii ianuarie. Beat fiind, hunedoreanul a lovit-o pe femeie atât de tare, încât la câteva zile distanţă, aceasta s-a stins din viaţă.
„Din cercetările efectuate până în prezent au rezultat probe privind suspiciunea rezonabilă că, la data de 9 ianuarie 2016, în timp ce se afla la domiciliul din Hunedoara sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele mamei sale, cauzându-i multiple leziuni care au avut ca urmare decesul acesteia la data de 25 ianuarie 2016. Potrivit concluziilor preliminare, moartea a fost violentă şi există legătură de cauzalitate între leziunile traumatice care s-au putut produce la data de 9 ianuarie 2016 prin lovire cu şi de corpuri dure şi prin comprimare între planuri dure“, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Ioan Crăciunean nu şi-a recunoscut vinovăţia, însă acesta urmează să fie trimis în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. (O. Mihnea)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…