Şi la Şoimuş, au crescut taxele şi impozitele locale

Şi consilierii locali din comuna Şoimuş au aprobat, ieri, creşterea taxelor şi impozitelor locale cu 16,05 la sută. Creşterea a fost necesar să fie aprobată, după ce premierul Victor Ponta a atras atenţia administraţiilor locale să se conformeze legii.

În comuna Şoimuş, tocmai aleşii USL însă nu au fost de acord cu primul ministru, pentru că nu au votat creşterea dărilor locale. Cu toate acestea, proiectul de hotărâre a trecut. „Am fost nevoiţi să creştem taxele şi impozitele locale, pentru că aşa a cerut premierul”, a declarat Mihai Irimie (foto), primarul comunei Şoiumuş.  Potrivit Codului Fiscal, Executivul are obligaţia să crească dările către stat, astfel că în 2013, ele ar fi trebuit majorate cu 16,05 la sută, ca urmare a indexării cu rata inflaţiei, pe ultimii trei ani. Potrivit legii, faţă de suma rezultată, autorităţile locale pot decide o creştere sau o scădere într-o marjă de 20 la sută. Administraţiile locale care au ales păstrarea cuantumului taxelor şi al impozitelor, în locul majorării, au fost atenţionate de premierul Victor Ponta că nu vor primi, în compensaţie, bani din bugetul central. (S.Popa)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Domnul primar ar fi trebuit sa nu mareasca taxele si ipozitele ,deoarece in campania electorala spunea ca locuitorii comunei vor fi scutiti de impozite , ba mai mult a facut si ceva banuti din lemnele taiate din parchetul primariei pe care le-a vandut in satele Lesnic , Bretea , etc.Un lucru a uitat presa sa spuna ca Primaria Soimus impreuna cu finii Rovinar ai primarului s-au deghizat in ,,cautatorii de comori" , intrand fara aprobarea proprietarilor pe terenurile lor pentru a scoate teava si probabil pentru a o valorifica

  • da acum veti vedea cine este domnul primar.a spus numai minciuni.dece sa nu creasca impozitele la fraieri ca doar trebuie sa-si scoata bani ce ia bagat in campanie.mita electorala.pe care a dato prin comuna

  • ...măi primare spălăcit,parcă spuneai în campanie că ,,bani sunt,au fost şi vor fi!!!,,,Nu+ţi este ruşine măi nimurucule!!!!
    ,,,s-au a venit Doda după banii din campanie???? ,,,măi gunoiu+le,încă te ascunzi sub fusta ,,fostei viţele de la Burjuc???,,,...altă proastă de aci de la Şoimuş nu ai găsit???...băi nene ne faci să ne pară rău că te+am ales!!!...sau nu primeşti bani de la piticul păros de la ,,broaşte,,??? Ce oameni proşti am fost că te-am votat!!!,,,acum tu ne iei banii nostrii, în lc să aduci bani la comună!!!...HOŢULEEEEEEEEEE....

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago