„Prezenţa la vot de la Zam s-a aliniat trendului naţional. Dacă în mod normal, cu drept de veto se numărau 1.446 de persoane, la urne au venit 879. La nivel de comună, PNL a obţinut un scor de 60,86 la sută, asta implicând conducere locală şi judeţeană. Avem şase consilieri locali de la PNL, doi de la PSD, doi de la ALDE şi unul de la PMP. Pentru următorii patru ani îmi doresc să modernizăm străzile şi drumurile comunale, să reabilităm şi să dotăm căminele culturale, să reabilităm şcolile, să amenajăm spaţii de joacă pentru copii acolo unde situaţia o cere, să reabilităm şi să consolidăm clădirile de patrimoniu de pe raza noastră administrativ-teritorială pentru a le da într-un circuit funcţional, să construim capele în satele aparţinătoare, precum şi să exindem şi să modernizăm iluminatul public. Aş vrea să implementez tot ceea ce mi-am propus pe parcursul mandatului ce urmează, adică cele 20 de subpuncte asumate, dar şi altele care vor apărea pe parcurs”, a afirmat primarul din Zam, Sorin Nistor.
Acesta a ţinut să le mulţumească tuturor celor care şi-au demonstrat încrederea prin votul exercitat, oferindu-i încă o dată cârma comunităţii locale. (M.Şerban)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
CONTINUITATEA PROSTIEI CA ALTCEVA NU SE VEDE
Nu a fost...reales a doua oară ci prima oară fiind la al doilea mandat. Abia la al treilea mandat va fi reales a doua oară. Acum a fost...ales a doua oară. Sunt nuanțe lingvistice la care, cei care scriu, ar trebui să fie atenți.
Au cam gresit votul, acum cand la CJ a venit PSD-ul. La fel s-a intamplat in mai multe comune hunedorene. Macar, acu' primarii liberali au o scuza : nu ne da CJ-ul bani ca nu suntem de-ai lor.