Aceasta este dovada clară că nişte zvonuri neîntemeiate pot să afecteze o comunitate întreagă. Activitatea Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu“ Hunedoara a fost pusă de câteva zile sub semnul întrebării, după ce în rândul populaţiei, dar şi a presei locale, au început să apară întrebări legate de închiderea anumitor secţii. Pentru a clarifica situaţia, Consiliul de Administraţie al unităţii medicale s-a întrunit într-o conferinţă de presă şi a despicat firul în patru.
Nu se închide Cardiologia
Spitalul hunedorean funcţionează încă din anul 1977 şi chiar dacă este adevărat că ar mai fi nevoie de personal angajat pentru a face faţă mult mai eficient numeroaselor solicitări venite din partea bolnavilor, nu s-a pus niciodată problema de închidere sau blocare a activităţii. „Prima dată au apărut zvonuri pe reţele de socializare, apoi în şedinţa Consiliului Local Hunedoara şi în presa online. S-a vehiculat că s-a suspendat activitatea liniei de gardă de la Cardiologie. În urma acestor comentarii, s-a creat un val de îngrijorare în municipiu, care a generat reacţii din partea oamenilor. Au început să sune la noi să vadă dacă nu s-a închis spitalul şi dacă mai au unde să se trateze. De aceea, ne-am văzut nevoiţi să ne întâlnim în şedinţa Consiliului de Administraţie şi să facem o conferinţă de presă pentru a-i asigura pe cetăţeni că spitalul nu se închide. Adevărul este că lumea vine către noi pentru că avem un spital bun şi trebuie să amintesc faptul că anul acesta, 39 la sută din pacienţii trataţi aici nu au domiciliul în Hunedoara, chiar dacă este un spital municipal. Performanţele se văd în cifre, în numărul oamenilor care vin către noi“, a declarat Nicuşor Ştefan (foto), managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu“ Hunedoara. Numai anul trecut, peste 30.000 de pacienţi au fost trataţi aici. Dintre aceştia, doar 23 au fost transferaţi la Deva.
Deficit de medici este peste tot
Problemele sunt comune tuturor spitalelor din ţară, însă actul medical la Hunedoara se poate realiza cu succes. „Deficit de medici este în toate spitalele din România. Este şi la Hunedoara, însă nu atât de grav cum se spune, în ideea în care activitatea nu este blocată. Dacă am avea oameni în plus s-ar putea lucra mult mai relaxat, volumul de muncă pentru un medic s-ar reduce. Asta nu înseamnă că nu funcţionăm normal sau pacienţii sunt refuzaţi. Nu sunt probleme la Hunedoara. Ne-am dori să mai angajăm, facem eforturi în acest sens, ducem o bătălie aspră cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Hunedoara, care nu decontează toate serviciile pe care noi le facem. Dacă s-ar face acest lucru, cu siguranţă am mai angaja medici. Deficitul de care vorbim vine de cel puţin opt ani în urmă, nu ştiu de ce s-a declarat acum cod roşu pentru spital. Cauzele sunt mai mult decât cunoscute, printre care salariile mici din sistem, care-i fac pe medici şi asistente să plece peste hotare. În ultimii doi ani, pot să spun că acest deficit s-a mai redus puţin, nici vorbă să crească. Tot ce îmi doresc este ca oamenii să înţeleagă că nu se închide nici o secţie şi pot să apeleze în continuare cu încredere la serviciile medicale de la spitalul din Hunedoara“, a adăugat managerul unităţii.
La secţia de Cardiologie au fost cinci medici. Dintre aceştia, unul s-a pensionat, iar unul a plecat la un alt spital. Posturile libere au fost scoase la concurs şi începând cu 1 ianuarie acestea vor fi efectiv ocupate. Lunar, la Cardiologie ajung aproximativ 200 de cazuri.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Pacat de spital ca s-a ales praful! Pe vremuri era un spital apreciat. Dar cu o asa conducere...vai mama lor.