Categories: Sport

Şi un eşec onorabil le „pansează” moralul

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Deva au şanse minime în meciul de azi, din deplasare, cu campioana României, Oltchim Rm. Vâlcea, însă îşi propun să facă un meci bun, care să le dea încredere în forţele proprii, în etapele viitoare.

Măcar… impresia artistică
Cetate Deva e prima echipă hunedoreană care intră în focul activităţii competiţionale în anul 2010. Handbalistele vor susţine primul meci oficial al anului, azi, la Rm. Vâlcea, de la ora 18.00, în devans, cu campioana României, Oltchim. Formaţia antrenată de Cosmin Hendrea e lipsită de grija înfrângerii în acest meci, pentru că în faţa „alchimistelor”, toate echipele din campionatul intern sunt ca şi condamnate. Totuşi, handbalistele devene au misiunea de a puncta măcar la impresia artistică, printr-un joc bun, pentru a aborda cu încredere meciurile din etapele următoare. „Chiar dacă pierdem, vrem să lăsăm o bună impresie. Nu ne vom da la o parte, ci vom încerca să punem probleme şi să facem tot posibilul, pentru a… câştiga încredere în forţele proprii”, a spus antrenorul Cosmin Hendrea.  „Un meci cu campioana naţională, care are 90 la sută din lotul României e greu, dar binevenit. Dacă fetele vor avea un comportament pozitiv, jocul cu Oltchim va fi un antrenament perfect şi poate da încredere pentru partida din etapa viitoare cu HCM Roman, care trebuie neapărat câştigată”, a spus antrenorul emerit Ioan Mătăsaru, care a revenit în staff-ul tehnic al echipei devene, ca sfătuitor al tânărului Cosmin Hendrea şi cu un rol mai amplu pe partea organizatorică.

Vacanţă foarte scurtă
Cu perspectiva meciului cu Oltchim deasupra capului şi cu speranţa unui parcurs care să le aducă, în premieră, participarea în cupele europene, handbalistele de la Cetate aproape că n-au avut vacanţă de sărbători. „N-am mai fost în Ungaria la turneul programat înainte de Revelion, însă s-au efectuat antrenamente în 31 decembrie şi în 1 şi 2 ianuarie. Devansarea meciului cu Oltchim nu ne-a permis o perioadă mai lungă de pauză”, a precizat antrenorul Cosmin Hendrea.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

2 zile ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

3 zile ago