Duminică, la Nedeia Troiţei din Câmpu lui Neag, Uricani, a avut loc o desfăşurare de forţe a USL, care a uitat de sărbătoarea din Duminica Tomii, preferând şicanele politice.
Pe scenă, doar reprezentanţii USL
La manifestare, au fost prezenţi Mircea Moloţ, liderul liberalilor hunedoreni şi preşedintele Consiliului Judeţean, deputatul PNL Mariana Câmpean, consilierul judeţean Alin Simota, şeful social-democraţilor din judeţ, deputatul Laurenţiu Nistor, senatorul PSD Cosmin Nicula şi alte oficialităţi locale. La eveniment, a participat, ca în fiecare an de altfel, şi Mircia Muntean, primarul Devei, contracandidatul lui Moloţ la alegerile din 10 iunie.
Numai că la nedeia din acest an, orgoliile galben-roşii au fost foarte mari, Moloţ şi compania nesuportând să împartă aceeaşi scenă cu fostul lor coleg de partid. Ca urmare, primarul PSD Dănuţ Buhăescu „a uitat“ să-l invite şi pe Mircia Muntean pe scenă, ca acesta să se adreseze oamenilor, deşi nu era vorba de o adunare electorală organizată de USL, ci de o tradiţională adunare populară, prilejuită de o sărbătoare religioasă. După plecarea şefilor din USL, Mircia Muntean tot a urcat pe scenă, de unde le-a făcut urări celor prezenţi la sărbătoare.
„Ce căuta un turnător la troiţa rezistenţei anticomuniste?“
„Eu vin în fiecare an la această sărbătoare, de tristă amintire a celor care au fost izgoniţi din casele lor de către comunişti. Am fost inclusiv la ridicarea acestei troiţe în urmă cu 10 ani, în Duminica Tomii. A fost un moment extraordinar de amintire a tuturor celor care au plătit cu viaţa, care au fost ridicaţi noaptea de Securitate, bătuţi, şi care nu s-au mai întors niciodată pe aceste ţinuturi. Oamenii au fost deportaţi sau închişi în temniţele comuniste. Troiţa din Câmpu lui Neag este un simbol al rezistenţei momârlanilor şi un semn de întrebare pentru cei care vor mai avea vreodată astfel de gânduri negre. Din punct de vedere al festivităţii, este o reîntâlnire cu prietenii, cu neamurile, cu obiceiurile şi tradiţiile zonei“, a declarat Mircia Muntean.
Cât despre momentul penibil creat de reprezentanţii USL, Muntean îl cataloghează ca fiind un „gest extrem“. „Ceea ce s-a întâmplat astăzi a fost un gest extrem, făcut de actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, de altfel, caracteristic pentru aroganţa sa. Din cauza asta, prefer să nu mai spun alte lucruri, dar nu pot să nu întreb ce avea să caute el, un turnător dovedit al Securităţii, la o troiţă dedicată luptei şi rezistenţei anticomuniste“, a mai precizat primarul municipiului Deva.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
View Comments
JOS CIOCOIU, JOS STRIGOIU SECURIST ,MIRCEA IOAN MOLOT.
Pacat ca PSD-ul a facut alianta cu PNL condus de asemenea indivizi.
Si acest USL se va rupe inaite de alegeri sau dupa.D-nul Nistor dvs.
sunteti alfel de om in care noi am avut o mare incredere.Va rog,nu dezamagiti electoratul !!!
IUDA la vandut pe ISUS pentru 30 de arginti ,Mircea Molot,si-a turnat colegii si prietenii la securitate tot pentru bani,cat tupeu are acest nemernic sa mearga la troita ,el care se furisa ca un sobolan pe la ferestrele celor urmariti de securitate sa auda ce se vorbeste in casa pentru a turna la securitate,macar IUDA a avut un moment de remuscare si sa spanzurat dupa ce la tradat pe ISUS ,dar acest odios turnator la securitate Mircea Molot ,sfideaza memoria celor care au avut demnitate si curaj sa se impotriveasca securitati.
Molot nu uita in 10 iunie iti spunem ..PA..securistule.
Un turnator imputit Mircea Molot ,mars jigodie ,intinezi memoria unor oameni care au stat in fata terori securitati ,unde tu erai un turnator jegos,nu te mai voteaza nimeni imputitule Mircea Molot.