Comunitate

Simeria, 23 martie, 2025. Sunteți așteptați la Hunedoara Dog Show, un eveniment care trece de granițele naționale. Frumusețea canină, pusă în valoare și răsplătită. Intrarea expozanților și a vizitatorilor este liberă

Magdalena Șerban

Un câine este un suflet loial, al cărui prietenie sinceră dăinuie până la moar­te. În semn de prețuire, Aso­ci­a­ția Chinologică a Câinilor de Rasă a Județului Hunedoara în colaborare cu Asociația Chinologică Română și cu sprijinul Primăriei Orașului Simeria vă invită la cele 2 expoziții de frumusețe canină – una națională CAC și alta in­ter­națională CACIB, din cadrul „Hune­doara Dog Show 2025”.

Peste 70 de rase de câini și circa 400 de participanți. Competiții noi. Arbitri de top
„Duminică, 23 Martie 2025, aștep­tăm iubitorii de animale la Stadionul CFR Simeria, locație ce va găzdui un eveniment dedicat în totalitate câinilor. Expozițiile de frumusețe canină (CAC si CACIB) vor debuta cu arbitrajul câinilor la ringuri, după care se vor desfășura concursurile speciale în cadrul pro­gra­mului Best in Show. Pe lângă con­cur­surile speciale Best Baby, Best Puppy, Best Veteran, Best Junior, Cea mai bună pereche, Cel mai bun grup de creș­tere, se va desfășura și concursul Junior handler – o competiție dedicată tinerilor participanți și în cadrul căreia fiecare copil își va prezenta prietenul patruped în ringul central. De ase­me­nea, va fi desemnat Cel mai frumos câine al expoziției, în cadrul competiției Supreme Best in Show. Corpul de arbitri al expozițiilor de frumusețe ca­nină este format din arbitri de prestigiu, recunoscuți de Federația Chinologică Internațională : Petru Muntean (RO), Au­gustin Ionescu (RO), Anca Diana Giura (RO) și Dagmar Klein (RO), Marius Nedelcu (RO) și Roland Reckert (RO). Delegat din partea Asociației Chino­lo­gice Române va fi doamna Daniela Radu. Mulțumim pe această cale spon­so­rului principal FARMINA ROMÂNIA, precum și celorlalți sponsori: Spital vete­rinar Andivet, Eco Dimos, Staff Vet, Aqualine și Restaurant Perla. Totodată, mulțumiri speciale Primăriei Orașului Simeria și Clubului Sportiv CFR Simeria pentru implicare și pentru întregul ajutor acordat”, a subliniat Robert Spitzel, vicepreședintele Asociației Chi­nologice a Câinilor de Rasă a Ju­de­țului Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura