Sindicaliştii au pichetat Prefectura

  Sorina Popa

Sindicalişti din filiala hunedoreană a Cartel Alfa au pichetat, ieri, de Ziua Europeană a Sindicatelor mai bine de o oră, Prefectura Hunedoara, nemulţumiţi de măsurile de austeritate luate de guvern. Acţiunea lor s-a alăturat protestelor organizate ieri în întreaga Europă, din cauza măsurilor pe care guvernele de pe bătrânul continent sunt nevoite să le ia, ca urmare a crizei economice.

„Protecţia socială nu mai trebuie sacrificată”
Aproximativ 50 de sindicalişti au manifestat ieri la Deva. Vasile Bujor, secretarul general al Cartel Alfa, filiala Hunedoara, a declarat cu această ocazie, că „austeritatea s-a dovedit a fi un drum închis. Ca atare, ea trebuie abandonată, iar protecţia socială nu mai trebuie sacrificată”. La acţiune, au participat şi membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, filiala Hunedoara. Poliţiştii susţin că sunt nemulţumiţi, deoarece nu şi-au primit încă drepturile băneşti pentru acest an, pentru echipamente.

La prefect, cu revendicările
Prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Adrian Vasilescu, a primit o delegaţie a protestatarilor. Aceştia i-au înmânat reprezentantului guvernului în teritoriu, o scrisoare cu revendicărilor lor. Principalele solicitări ale sindicaliştilor vizează: promovarea prin Ordonanţă de Urgenţă a modificărilor propuse de partenerii sociali la Legea dialogului social, pentru a asigura o reală protecţie a locului de muncă, a drepturilor fundamentale ale angajatului şi o relaţie echilibrată între angajat şi angajator; majorarea salariului minim garantat pentru anul 2013; completarea sau modificarea legii unitare a pensiilor, prin recunoaşterea  grupei I de muncă pentru lucrătorii din metalurgie-siderurgie din Hunedoara şi Călan la reducerea vârstei de pensionare; protecţie socială reală şi adecvată; o politică de ocupare activă, pentru crearea de locuri de muncă sustenabile şi păstrarea celor existente (spre exemplu, în cazul privatizărilor); servicii publice şi sociale de calitate, accesibile tuturor şi, nu în ultimul rând, combaterea evaziunii fiscale.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • "Aproximativ 50 de sindicalişti au manifestat ieri la Deva. " !!
    Apreciere de milioane!!! La asemenea activitati deci se folosesc multipli de 50. Deci ori a fost unul ori 50 , textul este corespunzator.
    Am trecut si eu prin zona si am vazut cei vreo 20-30 de "pichetanti", dar parca atitia erau cu tot cu politisti, jandarmi,guarzi si altii "sub acoperire", care marcau evenimentul.
    Dupa parerea mea, inca este trai foarte bun in Romania daca doar atitia manifesta. Sau , se munceste serios si oamenii nu au timp pentru astfel de manifestatii...???
    :)

Recent Posts

ANUNŢ

4 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

5 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago