Sindicaliştii de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) au făcut un apel prin intermediul Confederaţiei Sindicale Cartel „Alfa” către Guvernul României pentru a reveni la decizia de a diviza activităţile complexului. Aceştia susţin că punerea în practică a acestui plan ar duce la desfiinţarea sectorului energetic din judeţul Hunedoara.
Minele viabile ar putea fi închise
„Colegii noştri de la Federaţia Naţională Mine Energie şi Sindicatul Muntele, care reprezintă cei 6.400 de angajaţi din cadrul CEH ne-au anunţat despre o decizie recentă a Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi a Mediului de Afaceri, care poate însemna închiderea activităţii tuturor componentelor CEH. Astfel, Ministerul Energiei a mandatat reprezentanţii săi în Adunarea Generală a Acţionarilor CEH, să aprobe divizarea acestuia în trei componente, respectiv cele două termocentrale de la Deva şi Paroşeni şi o componentă care cuprinde minele Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni. Vă rugăm ca în baza prerogativelor legale de care dispuneţi, să solicitaţi conducerii Ministerul Energiei să anuleze acest mandat, întrucât divizarea la acest moment conduce implicit la închiderea minelor la nivelul anului 2018 şi probabil a celor două capacităţi energetice componente a CEH”, se arată în scrisoarea trimisă de preşedintele Sindicatului Cartel „Alfa”, Bogdan Hossu, către premierul Victor Ponta. Tot aici se arată că energia produsă pe bază de cărbune este o componentă importantă în cadrul Sistemului Energetic Naţional, acoperind cererea consumului la vârf de energie. „Capacităţile de producţie de energie incluse în CEH funcţionează aproape exclusiv cu huilă energetică extrasă din minele din Valea Jiului ceea ce înseamnă că CEH aduce o contribuţie importantă în asigurarea securităţii energetice a României”, se mai arată în scrisoarea sindicaliştilor. (N. Bumbac)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Cea mai cautata oferta de lucru a anului! Vrem sa extindem fenomenul care s-a declansat deja! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: nicolae.lupsa@clicknet.ro