Aşa cum au promis, cei de la Sindicatul Muntele au notificat ITM Hunedoara, săptămâna trecută, referitor la declanşarea unui conflict de muncă. Asta, din cauză că încă nu s-au finalizat negocierile pentru contractul colectiv de muncă (CCM).
Se pare că negocierile la noul contract colectiv de muncă pe ansamblul CEH, atât pentru mineri, cât şi pentru energeticieni, sunt greu de ţinut în frâu. Astfel, în cursul săptămânii trecute, sindicaliştii de la Muntele au notificat angajatorul, iar apoi a fost notificat şi ITM Hunedoara, cu privire la declanşarea conflictului colectiv de muncă. Legat de acest pas, conducerea CEH susţine că lucrurile se vor rezolva, în bine, dar cu răbdare şi cooperare.
„Nu-l consider nici un gest de rea-voinţă şi nici vreun fel de presiune. Pur şi simplu cred că nu mai există răbdare. Nu suntem ostili şi avem toată deschiderea pentru negocieri. Ministerul a avizat, la rândul său, bugetul pentru 2014 şi urmează să fie discutat în prima decadă a lunii iunie, o dată cu vizita FMI”, spune ing. Aurel Niculescu (foto), directorul general interimar al CEH. De menţionat că aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli a Complexului nu depinde sută la sută doar de cei de la CEH, or negocierile CCM implică şi o parte financiară, probabil, pentru majoritatea fiind cea mai importantă. Aşa că implicaţiile băneşti nu pot fi dezbătute decât după ce există buget aprobat, deci implicit finalizarea negocierilor se va realiza în funcţie de acest aspect.
Amintim că în 10 iunie a.c. va expira contractul colectiv de muncă al minerilor. Sindicatul „Muntele“ reuneşte minerii de la exploatările de huilă viabile din Valea Jiului (Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan), dar are şi un Departament Energetic din care fac parte sindicalişti de la termocentralele Mintia şi Paroşeni. (M. Şerban)
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…