Actualitate

Singurul miliardar din lume care şi-a donat toată averea a murit la 92 de ani. În ultimii ani a stat în chirie şi a purtat ceas de 10 $

Charles F. Feeney (foto), miliar­darul care a deținut magazine duty-free în toată lumea, care și-a donat aproape toată averea sa de 8 miliarde de dolari organizațiilor de caritate, a murit în urmă cu câteva zile la San Francisco, la vârsta de 92 de ani, scrie digi24.ro

 

A avut grijă de copiii săi

Potrivit The New York Times, în ultimii ani de viață, după ce a donat cam tot ce a adunat toată viața, Feeney a trăit foarte modest,
într-un apartament închiriat. Moar­tea lui a fost anunțată de Atlantic Philanthropies, un grup de fundații pe care le înființase și le finanțase încă de la începutul anilor 1980. În decembrie 2016, Feeney a făcut o ultimă donație, de 7 milioane de dolari, către Universitatea Cornell. Odată cu aceasta, a golit oficial conturile Atlantic Philanthropies și și-a îndeplinit angajamentul de a renunța la toată averea înainte de a muri, în favoarea unor cauze carita­bile. El a spus că a avut grijă de cei cinci copii ai săi, care au primit re­surse „decente, dar neextrava­gante” și a lăsat să se înțeleagă că a păstrat pentru el 2 milioane de dolari, o sumă infimă în comparație cu miliardele pe care le adunase de-a lungul a șase decenii în afaceri. Charles F. Feeney a fost un model de modestie, potrivit sursei citate, pentru că a ținut să-și păstreze anonimatul în cele mai multe situații în care a donat sume mari. În afară de asta, a fost o persoană chibzuită și rezervată, care nu a făcut niciodată caz de succesul uriaș pe care l-a avut în afaceri. Bill Gates și Warren Buffett, doi dintre cei mai bogați oameni din lume, l-au apreciat în mod deosebit. În 2014, când i-a oferit un premiu lui Feeney, Warren Buffett a spus: „este eroul meu și eroul lui Bill Gates – ar trebui să fie eroul tuturor”. Spre deosebire de filantropii ale căror nume sunt intens mediatizate, sărbătorite la baluri extravagante și afișate pe fațadele clădirilor, Feeney a donat anonim către universități, instituții me­dicale, proiecte științifice, orga­ni­zații pentru drepturile omului și pentru alte cauze umanitare în Sta­tele Unite, Vietnam, Africa de Sud, Australia, Israel, Iordania și multe alte țări.

Case de lux în toată lumea

American cu origini irlandeze, a făcut multe donații și în Irlanda de Nord, pe care a vizitat-o frecvent. Dar numele lui nu a apărut pe niciunul dintre cele 1.000 de sedii de organizații pe care le-a finanțat cu miliarde. De cele mai multe ori, beneficiarii donațiilor lui au fost informați că banii provin de la un „client” generos care a dorit să rămână anonim. Cei care i-au aflat identitatea au fost rugați să păstreze informația pentru ei. Cine a fost Charles Feeney, cum și-a ridicat imperiul și de ce a decis să renunțe la el Feeney a studiat managementul hotelier la facultate și a intrat în afacerile cu magazine duty-free, vânzând băuturi alcoolice, țigări și parfumuri mai întâi americanilor, după care businessul s-a globalizat, iar profiturile au fost enorme. Până la vârsta de 50 de ani, Feeney și-a cumpărat case de lux în New York, Londra, Paris, Honolulu, San Francisco, Aspen și pe Riviera Franceză. Însă a început „să aibă îndoieli cu privire la dreptul său de a avea atât de mulți bani”, a spus Conor O’Clery într-o biografie a lui Feeney, „The Billionaire Who Wasn’t”. „Tocmai am ajuns la concluzia că banii nu m-au atras”, i-a spus Feeney lui O’Clery. Astfel, a renuțat definitiv la stilul de viață extravagant. A început să zboare la clasa economică, să-și cumpere haine din magazine obișnuite și nu s-a mai dus la restaurantele elegante cu care era obișnuit. Și-a vândut limuzinele și a început să meargă cu metroul sau taxiul. De asemenea, a hotărât să-și doneze toți banii în mod anonim, un lucru pe care doar 1 la sută dintre donatorii americani în fac. El a reușit să-și păstreze anonimatul până în momentul în care s-a făcut o tranzacție importantă cu o altă companie, ocazie cu care s-a verificat cursul banilor. Astfel, în 1997, s-a aflat că miliardarul făcea de 15 ani donații uriașe în scopuri filantropice. Charles Francis Feeney s-a născut în Elizabeth, New Jersey, pe 23 aprilie 1931. Tatăl său a fost agent de asigurări, iar mama a fost asistentă. Charles și surorile lui, Arlene și Ursula, au crescut într-o familie care se lupta să plătească un credit ipotecar lunar de 32 de dolari. În 1959, s-a căsătorit la Paris cu Danielle Morali-Daninos. După ce au avut împreună cinci copii, cei doi au divorțat, în anii 1990. Feeney i-a dat soției sale toate cele șapte case și o sumă mare de bani. Ulterior, el s-a căsătorit cu Helga Flaiz, secretara pe care a avut-o multă vreme. În ultimii ani de viață, Feeney nu a avut o casă proprietate personală sau mașină și a purtat un ceas de mână de 10 dolari. El și cea de-a doua soție au locuit cu chirie într-un apartament cu două dormitoare, în San Francisco. Forbes spune că, până la Feeney, nici un miliardar nu a donat toată averea adunată. Feeney își luase angajamentul să doneze absolut toată averea în timpul vieții.

 

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura