Comunitatea din Sarmizegetusa se pregăteşte pentru un eveniment deosebit. Muzică, parade, focuri de artificii, lasere, toate se vor întâlni aici, peste doar câteva zile.
Program finanţat din fonduri europene
„În 11 şi 12 august, vom aveaa un mega-eveniment, organizat, aici, la Sarmizegetusa, «Sistem şi prietenii – Cetatea Sarmizegetusa, respect pentru trecut». Vor fi două zile de festival, în care vor concerta formaţii şi artişti atât de muzică uşoară, cât şi de folclor, care vor ajunge cu siguranţă la inimile publicului. Pe 11 august, vom începe cu o paradă romano-dacică, incluzând Sarmizegetusa, dar şi alte localităţi învecinate, iar pe înserat, vor concerta pe scena amenajată în centrul de comună: Anna Lesko, Vank, Loredana şi Taraful. Nu vor lipsi nici focurile de artificii. Cea de-a doua zi va însemna ateliere pentru copii, recitaluri de folclor, prestaţii ale unor ansambluri locale şi mult aşteptaţii Corina, Hara, Mandinga şi Sistem. La finalul evenimentului, vom avea un show inedit de lasere. Spectacolul are ca scop promovarea culturii şi tradiţiilor, reînvierea istoriei şi punerea în valoare a cetăţilor de aici. Le mulţumesc organizatorilor, pentru că ne-au oferit această şansă”, a spus Mihail Cornel Todoni (foto), primarul comunităţii din Sarmizegetusa. Proiectul face parte din turneul „Pro Istoria Fest” al Asociaţiei „Star Education”, demarat în 2011 şi menit să pună în valoare monumentele istorice din ţară. Acesta este un program finanţat din fonduri europene, în valoare de un milion de lei, care îşi propune să aducă în atenţia lumii povestea unor zone cu mare încărcătură istorică şi de o frumuseţe aparte. De menţionat că Sarmizegetusa face parte dintr-un turneu de opt evenimente, demarat pentru diferite locaţii cu însemnătate deosebită din România.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…