În plus, aceste opinii par a veni din partea unora care nu vor să înţeleagă că nu mai suntem în campanie electorală. La această dată, România are un guvern condus de premierul Grindeanu, susţinut de PSD şi ALDE, care a început să pună în practică toate măsurile economice şi sociale promise în campania electorală. Iar situaţia Complexului Energetic Hunedoara şi soluţiile ce trebuiesc găsite de urgenţă pentru redresarea economică a acestuia se află pe lista de priorităţi a guvernului.
În calitatea mea de deputat şi de preşedinte al PSD Hunedoara, pot să vă asigur că am avut mai multe discuţii cu primul ministru Sorin Grindeanu legate de situaţia Complexului Energetic şi am primit asigurări că se lucrează la un set de măsuri care să remedieze dezastrul generat de conducerea CEH numită de guvernul tehnocrat.
În acest context, primul pas făcut de premierul Grindeanu a fost numirea lui Doru Vişan, un profesionist desăvârşit în domeniul energetic, pentru funcţia de secretar de stat în Ministerul Energiei. Astfel, fostul director al termocentralei de la Paroşeni are ca responsabilitate directă domeniul minerit şi energie.
Şi, pentru a evita alt gen de speculaţii, fac precizarea că nu PSD Hunedoara numeşte directori în conducerea CEH Hunedoara! Există un guvern care, prin miniştrii săi, se ocupă de aceste numiri!
Vrem însă să fim cât se poate de clari în anumite privinţe. PSD Hunedoara a solicitat guvernului Grindeanu înfiinţarea unei comisii guvernamentale care să analizeze dezastrul produs de conducerea tehnocrată a CEH şi să-i tragă la răspundere pe vinovaţi! De asemenea, aşteptăm ca premierul Grindeanu împreună cu ministrul Energiei să găsească cele mai bune soluţii pentru numirea unor profesionişti la conducerea CEH, care să implementeze cât mai repede măsuri pentru salvarea Complexului şi implicit a miilor de locuri de muncă.
Dorim să vă asigurăm însă că PSD Hunedoara acţionează cu convingerea că România are în continuare nevoie de cărbune şi de energie în sistem termo, aşa cum s-a demonstrat cu prisosinţă în prima lună a anului 2017.
Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Hunedoara
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Nistore,esti vai p... ta ! Pai cum vine asta cu numirile facute de ministri,pe alic,andronache,dragoi,jujan,stancu sau chiuzam cine dracu i-a numit? Chiar ne crezi prosti ? V-ati atins scopul si acum ne aruncati mizerii prin comunicate de presa ! Poate va zboara mutulica din sibiu de la putere si atunci sa vedem cine va mai voteaza mai papitoilor !
PSD s-a facut inca o data de KKT.
Ce mare scofala mai e si asta ?!?
Nimic nou sub soare.
Oare mai crede cineva ca vreun partid din Romania vrea binele plebei.
Falsh