Situaţia de la Chimsport s-a deblocat
Situaţia de la Chimsport Orăştie s-a deblocat ieri, după ce prefectul Attila Dezsi s-a deplasat acolo. De patru zile, salariaţii acestei societăţi se află în grevă, întrerupând lucrul, fiind nemulţumiţi, deoarece nu le cresc salariile.
„De mâine (n.r. astăzi), salariaţii au promis că vor reîncepe lucrul. S-a deblocat situaţia şi s-a negociat o creştere salarială de 100 de lei pentru fiecare angajat. Astfel, fiecare salariat va primi această mărire în trei tranşe. În aprilile, 40 la sută, în mai, 40 la sută şi în iunie, 20 la sută. De asemenea, salariaţii vor fi consiliaţi de acum încolo de specialiştii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi de către sindicat”, a declarat prefectul judeţului. (S. Popa)
Bravo.Asta da PREFECT!