Situația infecțiilor cu Covid-19 în județ și la nivel național, în 17 iulie 2020
De la începutul monitorizării, și până vineri, 17 iulie, în județul Hunedoara 754 de persoane au fost confirmate pozitiv cu coronavirus. Din acestea 75 de persoane au decedat, iar 654 s-au vindecat. În carantină și în izolare nu se mai află nici o persoană. În spital sunt internate 58 persoane, iar 38 de persoane infectate au refuzat internarea.
Polițiștii hunedoreni au acționat în sistem integrat alături de alături de jandarmi, militari, polițiști locali și alte forțe ale M.A.I. Aceștia au fost prezenți în teren pentru prevenirea și combaterea criminalității și pentru a se asigura că cetățenii respectă prevederile Ordonanţelor Militare.
Până vineri, 17 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.802 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv,24.598au fost externate, dintre care 22.312de pacienți vindecați și 2.286 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.Totodată, până în prezent, 823 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.
Până miercuri, 1.988 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 16.07.2020 (10:00) – 17.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese ( 11 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Botoșani, Buzău, Galați, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani și 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani. 16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost registrate alte 799 de noi cazuri de îmbolnăviri. La ATI, în acest moment, sunt internați 273 pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 925.001 de teste.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 946 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 223.860 de lei. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)