Poliţiştii hunedoreni au acţionat în sistem integrat alături de jandarmi, militari, poliţişti locali şi alte forţe ale M.A.I. Aceştia au fost prezenţi în teren pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii şi pentru a se asigura că cetăţenii respectă prevederile Ordonanţelor Militare.
Menţionăm că în aceste date statistice sunt incluse şi persoanele cu domiciliul în alte judeţe şi care au fost depistate pozitiv, au fost externate sau au decedat în judeţul Hunedoara. În raportările naţionale, referitoare la judeţul Hunedoara, nu sunt cuprinse şi cazurile prezentate mai sus, acestea fiind alocate judeţelor de reşedinţă.
Până marţi, 23 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.505 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.187 au fost declarate vindecate şi externate.
Totodată, până acum, 1.539 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călăraşi, Maramureş şi Olt, au decedat.
În intervalul 22.06.2020 (10:00) – 23.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (nouă bărbaţi şi şapte femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi, Bucureşti, Mureş, Suceava şi Vrancea.
Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, trei decese la categoria de vârstă 50-59 ani, patru decese la categoria de vârstă 60-69 ani, două decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi cinci decese la o persoană de peste 80 de ani. 15 dintre decese sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Pentru un deces nu au fost raportate comorbidităţi.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 214 noi cazuri de îmbolnăviri. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 200 de pacienţi.
La nivel naţional, în carantină instituţionalizată sunt 1.241 de persoane. Alte 70.768 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 639.322 de teste.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 331 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 149.550 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, cinci infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 21 iunie, 76 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…