Categories: Ultima Ora

Situaţia infecţiilor cu COVID-19 în judeţ şi la nivel naţional, în 5 mai 2020

De la începutul monitorizării şi până ieri, marţi, 5 mai, în judeţul Hunedoara 541 de persoane au fost confirmate pozitiv cu coronavirus. Din acestea, 58 de persoane au decedat, iar 191 s-au vindecat. În carantină se află 261 de persoane, iar 721 au ieşit din carantină. În izolare se află 334 de persoane şi 7.102 au ieşit din izolare.
Poliţiştii hunedoreni au acţionat în sistem integrat alături de jandarmi, militari, poliţişti locali şi alte forţe ale M.A.I. În urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 28 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 52.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare.
Echipele de jandarmi din judeţul Hunedoara au efectuat 66 de misiuni specifice, cu 99 jandarmi şi au aplicat 10 sancţiuni în valoare de 25.100 lei, pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare.
Până marţi, 5 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 13.837 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.454 au fost declarate vindecate şi externate.
Totodată, până acum, 827 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Dâmboviţa, Ialomiţa, Sibiu, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Bihor, Galaţi, Vrancea, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Teleorman, Mehedinţi, Braşov, Sălaj, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călăraşi, Maramureş şi Olt, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 325 de noi cazuri de îmbolnăviri. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 244 de pacienţi.
La nivel naţional, în carantină instituţionalizată sunt 12.727 de persoane. Alte 19.748 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 205.842 de teste.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 526 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele 24 de ore, 3.709 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.795.810 lei.
(Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago