Categories: ActualitateUltima Ora

Situația infecțiilor cu Covid-19 în județ și la nivel național, vineri, 24 aprilie 2020

Până vineri, 24 aprilie, în județul Hunedoara au fost înregistrate 447 de persoane infectate cu coronavirus. Din acestea,48 au decedat.  În carantină se află 285 de persoane, iar 496 au ieșit din carantină. În izolare se aflau 627 de persoane, iar 6.102 au ieșit din izolare. Un număr de 90 de persoane sunt vindecate și externate.

Polițiștii hunedoreni au acționat în sistem integrat alături de alături de jandarmi, militari, polițiști locali și alte forțe ale M.A.I. Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităților desfășurate, au fost aplicate 62 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 142.580 de lei.

Echipele de jandarmi din judeţul Hunedoara au efectuat 73 de misiuni, cu 138 jandarmi şi au aplicat 13 sanctiuni valoare 8.300 lei pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare.

Până vineri, 24 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 10.417 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.817 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 552 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Prahova, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 321 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 241 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.251 de persoane. Alte 27.410 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 121.602 de teste.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 471 de dosare penale, pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.424 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.071.873 de lei. (Biroul de presă al Prefecturii Hunedoara)

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

2 zile ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

3 zile ago