Situaţia străzilor din Brad, în curs de rezolvare

Locuitorii de pe 13 străzi din municipiul Brad au fost obligaţi de o bună bucată de timp să înoate prin noroaie, din cauză că, după instalarea reţelei de apă şi canalizare, constructorii nu şi-au încheiat treaba, mai exact, nu au readus arterele respective la stadiul iniţial.
Exasperat de această situaţie şi de numeroasele reclamaţii ale cetăţenilor, la începutul lunii decembrie, Florin Cazacu (foto), primarul municipiului Brad, a protestat într-un stil original, în faţa sediului companiei ApaProd, pentru a-i mobiliza pe cei de aici să ducă lucrările până la capăt.
În urma intervenţiei primarului Cazacu, lucrurile au început să se mişte în direcţia bună. „Deocamdată, lucrările sunt oprite. După protestul meu, s-a făcut o evaluare zilnică la faţa locului de către reprezentanţi ai ApaProd, ai societăţilor constructoare şi ai primăriei, în vederea refacerii infrastructurii. În a doua jumătate a lunii decembrie, aceştia au încercat, şi au reuşit parţial, să repare străzile, prin plasarea de piatră. Pentru unele străzi, lucrurile au evoluat considerabil, dar mai trebuie lucrat. Odată cu încălzirea vremii, va începe asfaltarea. Acum se poate circula pe aproape jumătate din străzile afectate. Sunt mulţumit în proporţie de 40 la sută de interesul manifestat de constructori şi de ceea ce s-a realizat“, a declarat primarul Florin Cazacu, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. (O.Mihnea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

10 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

10 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

10 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

10 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

10 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

10 ore ago