ActualitateFlash

Situație explozivă la Deva! Se vrea mutarea statuii lui Decebal și demolarea fântânii arteziene din centrul orașului

În aceste zile, la Deva, se dezbate o situație extrem de gravă. Cei de la Primăria Deva vor să mute statuia lui Decebal din centrul orașului, să de­mo­leze fântâna muzicală din fața Casei de Cultură, pentru a construi o pasarelă. „Dezvoltarea” asta urbană a fost oprită, însă, pentru că nu avem un Plan Urbanistic General al muni­ci­piului.

Dar cu calul ce-ați avut?
„Pe final de mandat, Primăria Deva continuă ideile ciudate care au răvășit orașul în ultimii 6 ani! În Masterplanul pentru zona centrală, plătit cu 270.000 de lei fără TVA, se propune nici mai mult nici mai puțin decât mutarea sta­tuii ecvestre a lui Decebal în zona Bancpost. În locul calului se va construi o pasarelă către laterala IPH, vizavi de Hotel Sarmis!!! Pasarelă pietonală de bel­vedere”, scrie Lucian Stanciu, pre­ședintele Organizației Patronale din Turism Deva-Hunedoara, pe pagina sa de Facebook.
În aceste condiții, Stanciu a demarat o dezbatere pentru deveni, pentru a îm­piedica mutarea statuii ecvestre și de­molarea fântânii muzicale din centrul Devei.
„Oprim mutarea Calului! În termenul legal, Organizația Patronală din Turism Deva-Hunedoara a depus solicitare pentru organizarea unei dezbateri pu­blice asupra proiectului de hotărâre care vrea distrugerea a doua obiective turistice și simboluri ale municipiului Deva! În momentul în care Primăria va comunica data, ora și locul dezbaterii vă vom anunța și contăm pe prezența cât mai multor cetățeni!”, a anunțat Lucian Stanciu, președintele Or­ga­ni­zației Patronale din Turism-Deva-Hunedoara.

Realizată de Ion Jalea
Statuia ecvestră a lui Decebal situată în Piața Victoriei, în fața Centrului Cultural „Drăgan Muntean” , a fost dezvelită la data de 28 februarie 1976. În mod normal, Decebal trebuia încălțat în opinci, dar până la urmă au decis că trebuie cizme, deși pe vremea dacilor cizmele nu existau. Finanțarea realizării statuii a fost realizată de fosta Uniune Generală a Sindicatelor din România (UGSR), instituție care administra și Casa de Cultură. Lucrarea, realizată din bronz, a fost turnată la Combinatul Fon­dului Plastic din București. Mo­nu­mentul a fost realizat de sculptorul Ion Jalea. Ion Jalea s-a născut la 19 mai (1 iunie) în comuna Casimcea din județul Tulcea. Rămas fără o mâna, după ce a fost pe front, sculptorul Ion Jalea a uimit o lume întreagă cu talentul său. „La Cal”, așa este cunoscută de către deveni zona din jurul statuii. Este locul preferat de întâlnire pentru în­drăgostiți, prieteni, pensionari sau protestatari. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura