Categories: Actualitate

Şofer băut urmărit de poliţişti

După ce s-a reuşit blocarea şi oprirea individului, poliţiştii au aflat şi motivul pentru care fugea de ei. Băuse înainte de a urca la volan şi era recidivist.
„Poliţiştii au observat în trafic un autoturism care se deplasa sinuos pe strada Mihai Eminescu, din Deva. Poliţiştii au încercat să oprească autoturismul în cauză, folosind semnalele acustice şi luminoase, precum şi megafonul montat pe autospecială, însă conducătorul auto a refuzat, mărind viteza de deplasare. Prin urmare, poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului în cauză, reuşind să îl oprească pe bulevardul Nicolae Bălcescu, prin blocarea între două autospeciale de poliţie”, a informat IPJ Hunedoara.
Şoferul de 34 de ani, din comuna Şoimuş, a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea
de 0,61 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Totodată, în
urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat pentru abateri anterioare la regimul circulaţiei, acesta fiind cercetat penal, tot pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Şi de această dată s-a ales cu un dosar penal. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago