Nicoleta Popa
Accidentele rutiere provocate de şoferi în stare de ebrietate s-au dublat anul acesta faţă de 2008.
Astfel, din cauza unor conducători auto care s-au urcat băuţi la volan, în 2009 s-au produs 14 accidente, soldate cu doi morţi şi 13 răniţi grav. În urmă cu numai o săptămână, un şofer cu o concentraţie alcoolică în aerul expirat de 0,59 mg/litru a lovit o maşină parcată regulamentar, care a fost proiectată într-o ţeavă de gaz, pe care a fisurat-o.
Beţi mangă la volan
Potrivit conducerii Serviciului Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, locul întâi în ceea ce priveşte şoferii depistaţi la volan în stare de ebrietate este deţinut de un tânăr de 32 de ani din Hunedoara. Acesta a fost prins în trafic de către poliţişti, cu o alcoolemie în sânge de 2,80 mg/litru, în condiţiile în care, chiar şi şoferii cu o alcoolemie de 0,3 mg/litru au probleme în aprecierea distanţelor şi perceperea dificilă a luminilor în mişcare. Recent, un alt tânăr, în vârstă de 29 de ani, tot din municipiul Hunedoara, a fost depistat la volan cu o alcoolemie în sânge de 2,60 mg/litru, care l-a propulsat pe locul al doilea într-un clasament sui generis al şoferilor prinşi beţi la volan. Locul trei în top este ocupat de un bărbat din Deva, care s-a ales şi el cu dosar penal, după ce a fost depistat la volan cu o alcoolemie în sânge de 2,50 mg/litru.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, Bogdan Niţu, a menţionat că, potrivit experimentelor, şoferii cu o alcoolemie de 0,5 mg/litru încep să aprecieze greşit viteza de deplasare şi au reacţii încetinite, iar cei care depăşesc acest prag au o acuitate a vederii mai scăzută cu 10-20 la sută decât în mod normal.Tulburările de echilibru şi dificultăţile de vorbire apar atunci când alcoolemia este mai mare de 1,10 mg/litru, de la această valoare în sus, capacitatea de conducere a autovehiculelor este serios afectată, iar de la 2,20 mg/litru, de regulă, se intră în comă alcoolică.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…