Şoferiţă de 23 de ani, beată la volan, a intrat în trei maşini
Din fericire nimeni nu a fost rănit în urma accidentului rutier. Autoturismele în care a intrat tânăra erau parcate pe marginea drumului. Accidentul a avut loc în municipiul Petroşani, iar martorii au anunţat poliţia.
„Poliţiştii care s-au deplasat la fata locului au stabilit că o tânără de 23 de ani, din localitate, în timp ce se conducea un autoturism pe strada Independenţei către centrul municipiului Petroşani, a pierdut controlul volanului şi a acroşat trei autoturisme parcate, rezultând avarierea autoturismelor, fără victime. Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l., alcool în aerul expirat”, au precizat poliţiştii. Şoferiţa este cercetată penal şi va trebui să achite costurile cu reparaţiile la autoturismele avariate.
Tot în Valea Jiului, un alt accident cauzat de alcool a avut loc pe DN 66A, în zona Uzinei Electrice Paroşeni. Poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 66 de ani, din municipiul Vulcan, a condus autoturismul direcţia de mers Vulcan-Lupeni, iar în zona Uzinei Electrice Paroşeni, a părăsit drumul şi a lovit un stâlp de iluminat public. ”În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi a unei pasagere în vârstă de 45 de ani, din municipiul Vulcan. Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind de 0,71 mg/l, alcool pur în aerul expirat”, arată IPJ Hunedoara.
Un al treilea accident cauzat de alcoolul la volan a avut loc pe strada Unirii, din municipiul Orăştie, unde un bărbat de 38 de ani, din localitate, a pierdut controlul maşinii şi a intrat în coliziune cu un cap-tractor, care era parcat pe partea dreaptă a drumului public. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,68 mg/l, alcool pur în aerul expirat. (M. Gânju)