Șoferul care l-a ucis pe patronul de la Andero Events, 2 ani de pușcărie cu suspendare
Patronul sălii de evenimente Andero, Răzvan Oprea (foto), și-a pierdut viața în urmă cu 3 ani, într-un accident stupid. Un camion a dărâmat un stâlp de electricitate de pe șoseaua Deva-Hunedoara, iar stâlpul a căzut peste mașina în care se afla bărbatul, împreună cu copilul său.
Copilul nu a pățit nimic
„În zona intersecției cu DC 123, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, circulând de altfel cu o viteză excesivă raportat la limita legală impusă la trecerea prin intersecții cu circulație nedirijată (86 km/h faţă de 30 km/h), şi astfel, prin frânare, pentru a evita impactul cu autoturismul care circula regulamentar în faţa sa, a pierdut controlul autovehiculului şi a direcţiei de mers, a pătruns pe banda I a sensului de mers, a intrat în derapaj, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stâlp de beton aparţinând reţelei electrice, doborându-l peste autoturismul marca Mazda”, se arată în motivarea sentinței. Șoferul vinovat de acest accident, soldat cu moartea patronului de la Andero Events, a scăpat doar cu o pedeapsă de 2 ani de pușcărie cu suspendare. Decizia încă nu e definitivă. Băiatul patronului a scăpat ca prin minune, el aflându-se pe bancheta din spate a autoturismului.