Şoimuş: a fost învestită noua administraţie locală

Magdalena Şerban

Vineri, primarul liberal din Şoimuş şi consilierii locali au depus jurământul de credinţă, la investire fiindu-le alături Vetuţa Stănescu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării şi preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene a PNL Hune­doara, precum şi prefectul Călin Petru Marian.
„Am început cel de-al treilea mandat de primar al comunei Şoimuş, momentul fiind marcat în mod oficial. Le mulţumesc colegilor mei pentru frumosul tort cu care m-au surprins, iar invitaţilor ţin să le mulţumesc pentru că au ales să ne fie aproape. Cele mai calde gânduri de recunoştinţă le adresez locuitorilor comunei pentru încrederea acordată, atât mie, cât şi consilierilor locali. Faptul că am fost votat de 68 la sută dintre participanţii la urne constituie un garant că oamenii şi-au pus speranţele în mine. Indiscutabil voi fi la fel de activ ca şi până acum, iar în cei patru ani care vin, cred că axele europene sunt cele pe care trebuie să le exploatăm la maximum, astfel încât drumul către dezvoltare să fie pavat în cea mai mare parte cu bani europeni nerambursabili. Vorbim de investiţii de anvergură, ce implică sume mari, deoarece nu ne putem rezuma la bugetul local ce nu permite proiecte majore, cum ar fi introducerea unei reţele de gaz metan, de exemplu. Privind retrospectiv şi realist, pot afirma că am înaintat cu mult în procesul de modernizare, investiţiile implementate însemnând milioane bune de euro. Să ne ajute bunul Dumnezeu să ajungem acolo unde ne-am propus, adică la un nivel superior de trai, chiar mai evoluat ca la oraş“, a afirmat Mihai Gabriel Irimie (foto), primarul reales la Şoimuş.
De amintit că în componenţa consiliului local sunt 9 reprezentanţi ai PNL, trei de la PSD-ALDE şi unul de la PRO România. Viceprimar se doreşte să rămână Dorin Andrei Lugojan, cel cu care s-a făcut echipă bună şi până acum.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago